Crește numărul pensiilor speciale. Cât plătește statul?

Georgel Simionică |
Data publicării:
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns, în septembrie 2025, la 11.759 de persoane, în creştere cu 46 faţă de luna precedentă și cu 22,5% mai mulți decât în 2021 cât numărul lor era de 9.600, potrivit datelor publicate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceştia, 7.857 de pensionari primesc pensia și din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS), restul sumele suplimentare provenind direct din bugetul de stat.

Judecătorii și procurorii, cu cele mai mari pensii de serviciu

Cei mai numeroși beneficiari sunt cei ai Legii nr. 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor, respectiv 5.733 de persoane, dintre care 2.558 primesc și pensie contributivă din BASS.

Categoria magistraților rămâne și cea cu cea mai mare pensie medie, care a urcat la 25.377 lei lunar, din care 7.507 lei reprezintă componenta contributivă și 17.870 lei suplimentul plătit din bugetul de stat.

Diplomații și funcționarii parlamentari, pensii peste media sistemului public

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind pensiile de serviciu pentru membrii Corpului diplomatic și consular au beneficiat în septembrie 792 de persoane, dintre care 693 primesc și componenta contributivă. Pensia medie a fost de 6.979 lei, din care 3.001 lei din bugetul de stat.

De asemenea, 873 de persoane au beneficiat de pensii de serviciu în baza Legii nr. 215/2015, care reglementează statutul funcționarilor publici parlamentari.

Pensia medie din această categorie a fost de 6.212 lei, din care 3.517 lei au provenit din bugetul de stat.

Personalul aeronautic și Curtea de Conturi – peste 10.000 de lei pensie medie

În rândul personalului aeronautic civil navigant profesionist, care beneficiază de prevederile Legii nr. 83/2015, erau înregistrați în septembrie 1.346 de pensionari, toți cu pensie din BASS.

Pensia medie lunară s-a situat la 13.104 lei, dintre care 8.049 lei suportați din bugetul de stat.

Și beneficiarii Curții de Conturi se numără printre cei cu venituri consistente la pensie: 681 de persoane în total, fiecare având o pensie medie de 10.287 lei, din care 1.924 lei reprezintă partea acoperită de bugetul de stat.

Citește și: Magistrații au declanșat ”jihadul” și atacă reforma pensiilor speciale la CCR

Peste 2.300 de pensionari din rândul personalului auxiliar de justiție

Un număr de 2.334 de pensionari primesc pensie de serviciu în baza Legii nr. 130/2015, care completează Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar al instanțelor și parchetelor.

Dintre aceștia, 1.924 au componentă contributivă, iar pensia medie este de 7.008 lei, din care 4.262 lei provin din bugetul de stat.

Pensiile de serviciu – o creștere constantă a numărului de beneficiari

Comparativ cu august, numărul beneficiarilor de pensii speciale a crescut cu 46 de persoane, confirmând tendința de majorare constantă a acestui tip de venituri, chiar și după reformele legislative recente.

Cu toate că ponderea lor în totalul pensionarilor este redusă, impactul bugetar rămâne semnificativ: mai mult de jumătate din valoarea pensiei medii în aceste categorii este acoperită de bugetul de stat, nu din contribuții proprii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0919
Diferența -0.0001
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3707
Diferența 0.0066
Zi precendentă 4.3641
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0919 RON
USD flag1 USD = 4.3707 RON
GBP flag1 GBP = 5.8310 RON
CHF flag1 CHF = 5.4427 RON
AUD flag1 AUD = 2.9001 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1343 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4322 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 593.4969 RON
Monede Crypto
1 BTC = 386114.94RON
1 ETH = 12891.60RON
1 LTC = 352.23RON
1 XRP = 8.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23535.41-0.02%
BET-BK4642.260.15%
BET-EF1283.31-0.11%
BET-FI91587.570.48%
BET-NG1741.17-0.10%
BET-TR55113.14-0.02%
BET-TRN53238.04-0.02%
BET-XT2038.210.03%
BET-XT-TR4665.590.03%
BET-XT-TRN4519.140.03%
BETAeRO924.820.45%
BETPlus3425.10-0.01%
RTL52998.830.01%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel