COVID-19. Veriga lipsă. Care sunt animalele suspectate

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Pangolinul este un animal pe cale de dispariție
Pangolinul este un animal pe cale de dispariție

După izbucnirea pandemiei, prima oară a s-a suspectat că virusul ar fi ajuns la om de la liliac prin intrermediul șerpilor.

A urmat apoi să fie suspectat pangolinul după care a venit rândul bursucilor.

Cercetătorii au studiat aproape întreaga Arcă a lui Noe iar variantele s-au schimbat în funcție de studiu.

Pisicile, câinii, bursucii, leii și tigrii au fost, de asemenea, în centrul atenției - ca să nu mai vorbim de nurci, care au fost sacrificate cu milioanele.

Șerpii

Oamenii de știință au acuzat repede liliacul că este originea pandemiei din primul moment în care virusul a apărut în China la sfârșitul anului 2019.

Un studiu sponsorizat de Academia Chineză de Științe în ianuarie 2020 a constatat că COVID-19 era strâns legat de o tulpină care există la lilieci, care ar fi ”gazda nativă”.

Liliecii sunt gazde pentru multe alte tulpini de coronavirus.

Dar oamenii de știință spun că COVID-19 trebuie să fi trecut printr-o altă specie încă neidentificată cunoscută sub numele de ”gazdă intermediară”.

Un al doilea studiu publicat la scurt timp în Journal of Medical Virology a arătat că șerpii ar putea fi posibili vinovați.

Raportul a fost anulat imediat de alți experți care au spus că partea vinovată este probabil un mamifer, așa cum a fost în cazul SARS, care provenea de la zibetă, un mic animal nocturn apreciat în China pentru carnea sa.

Pangolinul

Cercetătorii de la Universitatea Agricolă din China de Sud au declarat în februarie 2020 că pangolinul, un animal pe cale de dispariție, mamifer ai cărui solzi sunt folosiți în medicina chineză, ar putea fi ”veriga lipsă” dintre lilieci și oameni.

Acest furnicar a fost unul dintre animalele sălbatice vândute în piața Huanan din centrul orașului chinez Wuhan, de care au fost legate majoritatea primelor cazuri cunoscute de COVID-19.

Citește și: OMS despre originea COVID-19. TOATE ipotezele sunt pe masă

Dar dacă pangolinul este vinovatul încă nu se știe în acest stadiu.

Pisicile și câinii, vulnerabili

Un câine de companie a fost pus în carantină la Hong Kong după ce a fost testat „slab pozitiv” la virus atunci când proprietarul său s-a îmbolnăvit.

Au fost raportate cazuri la pisici infectate cu COVID-19.

Dihorii și hamsterii au dat și ei rezultate pozitive, alături de tigri și leii din captivitate

Oamenii de știință au subliniat că animalele domestice sunt vulnerabile la virus, dar nu pot infecta oamenii.

Milioane de nurci sacrificate

Suspiciunea a căzut și asupra nurcii, care sunt crescute pentru blana lor valoroasă.

În iunie, OMS a spus că lucrătorii olandezi aparent infectați cu coronavirus de la nurci ar putea fi primele cazuri cunoscute de transmitere de la animale la om.

Cazurile de COVID- în fermele de nurcă au fost apoi detectate în mai multe alte țări ale Uniunii Europene, inclusiv Danemarca, Franța, Grecia, Italia, Lituania, Spania și Suedia, precum și în Statele Unite.

În iulie, zeci de mii de nurci au fost sacrificate în Olanda și o lună mai târziu au urmat alte sute de mii, când guvernul a introdus o interdicție totală asupra industriei la sfârșitul anului.

Copenhaga a avertizat în noiembrie că mutația prin nurcă, supranumită „Cluster 5”, ar putea amenința eficacitatea oricărui viitor vaccin.

Veriga lipsă

O misiune a experților internaționali ai OMS care au vizitat Wuhan au avut pe lista suspecților, de la iepuri la bursuci, dihori, ratoni și civete.

Raportul OMS mult așteptat, obținut de AFP luni, spune că este „foarte probabil” ca virusul să sară de la lilieci la oameni printr-o gazdă intermediară, dar nu au putut spune care ar putea fi acea verigă lipsă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299702.45RON
1 ETH = 14658.30RON
1 LTC = 389.50RON
1 XRP = 2.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel