COVID-19. Tratamentul administrat lui Trump, autorizat în SUA

vaccin5_09315400
Un tratament a cărui eficiență a fost pusă la îndoială de unii
Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat, joi, medicamentul antiviral Veklury, sau Remdesivir, produs de compania biofarmaceutică Gilead Sciences Inc, pentru tratamentul pacienţilor cu COVID-19 care necesită spitalizare, transmit Reuters şi AFP.

Gilead a anunţat că a primit autorizaţia deplină pentru medicament, subliniind că este singurul tratament specific împotriva COVID-19, autorizat astfel după o procedură de verificare riguroasă şi definitivă.

Remdesivir a fost unul din medicamentele cu care a fost tratat preşedintele american Donald Trump după ce a fost testat pozitiv la coronavirus.

Citește și COVID-19. OMS, anunț CRUCIAL despre REMDESIVIR

În cadrul ultimei confruntări electorale cu adeversarul său, Joe Biden, Trump a asigurat, acuzat fiind că a gestionat prost criza provocată de pandemia de coronavirus, că "luptăm împotriva ei extrem de ferm".

La trei săptămâni după ce a fost diagnostica cu covid-19, liderul de la Casa Albă, care a urcat fără mască pe scena din Nashville, în Tennessee,  a vorbit despre propria spitalizare şi vindecare, susținând că s-a "imunizat".

"Avem un vaccin care va fi gata, este pregătit, va fi anunţat în următoarele săptămâni", a mai declarat el, arătându-se însă mai evaziv în legătură cu calendarul exact.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close