COVID-19. OMS, către medici: Nu mai utilizați acest medicament!

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
O veste care i-a nemulțumit pe americani
O veste care i-a nemulțumit pe americani

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a descurajat vineri utilizarea pentru pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 a antiviralului Remdesivir, unul dintre principalele tratamente împotriva noului coronavirus experimentat anul acesta, după ce s-a constatat că nu ameliorează starea bolnavilor, relatează EFE.

O echipă internaţională de experţi ai OMS a concluzionat că nu există probe că acest medicament, produs de compania farmaceutică americană Gilead şi care anterior a fost administrat bolnavilor de Ebola, scade mortalitatea în cazurile cele mai grave de COVID-19 sau că reduce necesitatea de ventilaţie.

Rezultatele, publicate de British Medical Journal al Asociaţiei Medicale Britanice, au fost obţinute după analizarea datelor a patru tratamente asupra a 7.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19.

Medicamentul "nu are efecte semnificative asupra mortalităţii sau a altor importanţi indicatori ai pacienţilor, precum necesitatea de ventilaţie mecanică sau perioada de ameliorare clinică", au precizat experţii.

SUA dau iama în piața medicamentelor. Cumpără toată rezerva de Remdesivir

Ei au subliniat că rezultatele nu arată că Remdesivir ar fi lipsit de unele efecte benefice asupra pacienţilor, însă descurajează utilizarea din cauza costului prea mare şi a posibilelor efecte asupra sănătăţii a acestui tratament administrat pe cale intravenoasă.

Experţii au ţinut să precizeze că sprijină continuarea testelor clinice cu acest medicament, unele dintre ele susţinute anterior de OMS, pe grupuri specifice de pacienţi pentru a putea urmări probe evidente ale efectelor sale.

OMS recomandă de mai multe luni folosirea tratamentelor cu Dexametazonă, un medicament cu corticosteroizi foarte accesibil pe piaţa internaţională, pentru cazurile grave de COVID-19, având în vedere că este cel care a dat cele mai bune rezultate până la această dată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 306578.32RON
1 ETH = 9012.30RON
1 LTC = 243.71RON
1 XRP = 7.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel