COVID-19. Decizie privind Târgul de Crăciun de la Sibiu

Mara Ivan |
Data publicării:
Decizii similare au fost luate și în alte țări europene
Decizii similare au fost luate și în alte țări europene

Asociaţia Events For Tourism a anunţat, luni, că suspendă organizarea Târgului de Crăciun din acest an pe fondul creşterii alarmante a numărului îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2, incidenţa cazurilor la nivelul municipiului reşedinţă fiind de 6,03 cazuri la mia de locuitori.

"Ştim că vă aşteptaţi ca dintr-o zi într-alta să ne vedeţi instalând căsuţele în centrul oraşului, însă am luat decizia să suspendăm organizarea Târgului de Crăciun. Evoluţia pandemiei este îngrijorătoare, şi orice risc, cât de mic, trebuie eliminat. Ne-am fi dorit să organizăm evenimentul, să încercăm să salvăm ce se poate măcar din Crăciun în acest an ciudat, iar potrivit reglementărilor în vigoare puteam organiza evenimentul. Ne-am decis, însă, să eliminăm orice fel de risc, oricât de mic ar fi, în speranţa că ne putem aduce contribuţia la încetinirea creşterii numărului de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, ceva ce ar trebui să facem cu toţii, în această perioadă. Noi suntem pregătiţi să organizăm evenimentul, în cazul în care situaţia se va îmbunătăţi vom regândi această decizie, până atunci, aveţi grijă de voi", au arătat organizatorii, într-o postare pe Facebook.

Conform raportării de luni a Grupului de Comunicare Strategică (GCS), judeţul Sibiu se află între judeţele cu cele mai mari rate de incidenţă cumulată (peste 3) a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile, având per total 4,04 cazuri la 1.000 locuitori, iar la nivelul municipiului Sibiu incidenţa este de 6,03.

Citește și Apel DISPERAT! Angela Merkel: Dacă vreți un Crăciun SUPORTABIL

Târgul de Crăciun de la Sibiu, organizat din 2007 în Piaţa Mare din centrul istoric al oraşului, era considerat unul dintre cele mai atractive din România, aducând un aport important la industria turistică a oraşului în perioada de la mijlocul lunii noiembrie până la începutul lunii ianuarie. Organizarea manifestării era cofinanţată de către Primăria Sibiu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 390694.02RON
1 ETH = 13479.79RON
1 LTC = 354.40RON
1 XRP = 8.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel