COVID-19. Țară UE a testat într-o SINGURĂ zi 3,6 milioane de oameni

Mara Ivan |
Data publicării:
Peste trei milioane de locuitori
Peste trei milioane de locuitori

Peste 3,6 milioane de cetăţeni, reprezentând circa două treimi din populaţia Slovaciei, au participat în acest weekend la programul naţional de testare gratuită pentru COVID-19 a întregii populaţii, primul de acest fel desfăşurat de o ţară de la începutul actualei pandemii, relatează Reuters.

Potrivit datelor anunţate de premierul Igor Matovic, 38.359 dintre persoanele testate, respectiv 1,06%, au avut rezultat pozitiv şi trebuie să se autoizoleze la domiciliu; la fel şi persoanele care nu s-au testat.

Deşi criticat în special pentru faptul că testele antigen rapide folosite în această campanie sunt mai puţin precise decât testele moleculare PCR, şeful guvernului de la Bratislava a susţinut acest program ca o modalitate de a încetini răspândirea virusului şi de a evita un nou ''lockdown''.

''Da, în Europa se spune că singura cale de a ieşi din pandemie este izolarea. Dar noi am demonstrat că nu este aşa'', a mai spus Matovic, citat de EFE. ''Cred cu tărie că această soluţie va funcţiona în Slovacia cu condiţia ca aceia care au primit certificatul că sunt negativi să fie în continuare responsabili, iar aceia care au primit rezultat pozitiv să rămână în carantină cu familia'', a insistat premierul.

Citește și Loteria Română ANUNȚĂ schimbări. Despre ce este vorba

Răspunzând criticilor privind acurateţea rezultatelor date de testele antigen, el a apreciat că şi dacă numai jumătate din aceste rezultate sunt corecte acest lucru este de mare ajutor în combaterea pandemiei.

Persoanele care nu au participat la acest program de testare au ca alternative fie să prezinte un test PCR negativ efectuat la un centru privat, fie să se autoizoleze la domiciliu timp de o săptămână. Preşedinta Zuzana Caputova nu a fost de acord cu această obligaţie, dar guvernul şi-a impus punctul de vedere.

Peste 46.000 de persoane, dintre care 6.000 de militari, au participat la operaţiunea de testare la nivel naţional, care va fi repetată în weekendul următor. Sunt scutiţi de testare cei care până joi, 29 octombrie, au fost testaţi negativ în laboratoarele private şi minorii cu vârste sub 10 ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0934
Diferența 0.0020
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.2881
Diferența 0.0180
Zi precendentă 4.2701
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0934 RON
USD flag1 USD = 4.2881 RON
GBP flag1 GBP = 5.8488 RON
CHF flag1 CHF = 5.5824 RON
AUD flag1 AUD = 3.0539 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1605 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4518 RON
SEK flag1 SEK = 0.4824 RON
XAU flag1 XAU = 697.4647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 286453.29RON
1 ETH = 8377.53RON
1 LTC = 228.07RON
1 XRP = 5.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28169.141.66%
BET-BK5632.660.86%
BET-EF1509.961.84%
BET-FI106422.38-0.03%
BET-NG2009.982.08%
BET-TR65965.181.66%
BET-TRN63720.731.66%
BET-XT2439.401.61%
BET-XT-TR5584.201.61%
BET-XT-TRN5408.861.61%
BETAeRO1008.180.36%
BETPlus4081.121.58%
RTL63343.851.73%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Portul Constanța / FOTO: Constanța Port Facebook

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel