Coronavirus. Belgia își închide granițele pentru aceste țări

Mara Ivan |
Data publicării:
Încearcă să prevină un mare rău
Încearcă să prevină un mare rău

Autorităţile belgiene au decis marţi să interzică intrarea în ţară a călătorilor din India, Brazilia şi Africa de Sud pentru a limita propagarea variantelor locale ale coronavirusului, au anunţat serviciile premierului Alexander De Croo, relatează AFP.

"Transportul pasagerilor cu avionul, trenul, vaporul şi autobuzul, inclusiv în tranzit, provenind din India, Brazilia şi Africa de Sud spre Belgia va fi interzis", se menţionează într-un comunicat. Ministrul de interne, Annelies Verlinden, va publica "un ordin în acest sens în cel mai scurt timp", a adăugat sursa citată.

Belgienii care locuiesc în cele trei ţări se pot totuşi reîntoarce în Belgia, unde vor trebui să se supună obligaţiilor de a efectua teste sau de a intra în carantină. De asemenea, interdicţia nu li se va aplica unor profesionişti din domenii precum transporturile, marinarii, diplomaţii sau membrii organizaţiilor internaţionale care pot justifica o nevoie urgentă de a se deplasa.

"Guvernul federal urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei epidemiologice. Alte discuţii sunt prevăzute la nivelul UE, în special cu ţările vecine, pentru a ajunge la o abordare coordonată", se mai menţionează în comunicat. În Europa există deja restricţii privindu-i pe călătorii brazilieni şi sud-africani, de exemplu la sosirea în Spania.

De altfel, în contextul ameninţării celor trei variante, Franţa a instituit sâmbătă un protocol special pentru cetăţenii din cinci ţări (Brazilia, India, Africa de Sud, Argentina şi Chile). De pe 14 aprilie, Belgia a pledat pentru "o abordare coordonată" la nivel european a suspendării traficului aerian de pasageri cu Brazilia.

Citește și Rezultatele concertului test cu 5.000 de persoane din Spania

Săptămâna trecută s-a adăugat un nou motiv de îngrijorare odată cu anunţul depistării în ţară a circa 20 de studenţi indieni pozitivi la varianta indiană. Ei au călătorit la jumătatea lui aprilie cu acelaşi autobuz venind din Franţa, după ce au aterizat pe aeroportul parizian Roissy.

Potrivit autorităţilor sanitare belgiene, varianta britanică este în prezent cea mai răspândită în Belgia (aproape 86% din tulpinile în circulaţie). Urmează apoi cea braziliană (4,9%) şi cea sud-africană (3,7%), potrivit datelor comunicate luni de regiunea Bruxelles.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0022
Zi precendentă 5.0963
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0131
Zi precendentă 4.3286
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 381079.52RON
1 ETH = 12940.37RON
1 LTC = 336.24RON
1 XRP = 8.04RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel