Coronavirus. Austria schimbă regulile pentru accesul în spațiile publice

Mara Ivan |
Data publicării:
Noile măsuri, valabile pentru patru săptămâni
Noile măsuri, valabile pentru patru săptămâni

Austria a anunţat că, începând de luni, doar persoanele vaccinate împotriva COVID-19 sau care au trecut prin boală vor avea acces în locuri publice precum restaurante, hoteluri, spaţii culturale, pe fondul unei creşteri a cazurilor de infectare cu coronavirus, transmit AFP şi Reuters.

Noile restricţii vor intra în vigoare de luni, cu o perioadă de tranziţie de patru săptămâni pentru a-i stimula pe locuitori să se vaccineze, a declarat vineri cancelarul Alexander Schallenberg.

În perioada de tranziţie, va fi permis accesul persoanelor vaccinate cu o primă doză şi care prezintă, în plus, un test RT-PCR negativ, după care el va fi limitat la cei vaccinaţi cu schema completă sau care s-au vindecat de COVID-19.

''Nimeni nu poate diviza societatea, dar este responsabilitatea noastră să protejăm populaţia ţării'', a subliniat cancelarul într-o conferinţă de presă.

Noile reguli se vor aplica în restaurante, cafenele, hoteluri, frizerii, la evenimente cu peste 25 de persoane, dar şi la instalaţiile de schi din staţiunile montane.

Joi, capitala Viena anunţase restricţii similare. Austria, ţară cu aproximativ 9 milioane de locuitori, a raportat vineri peste 9.300 de cazuri noi de infectare, un record pe anul 2021.

Citește și Coronavirus: Austria va cere certificatul verde la locul de muncă de la 1 noiembrie

Bilanţul total al deceselor asociate COVID-19 este de peste 11.450.

Pe lângă îngrijorarea provocată de umplerea secţiilor de terapie intensivă din spitale, Austria, foarte dependentă de turism, se teme să nu fie plasată de alte state pe lista roşie, a ţările de evitat, din cauza propagării rapide a coronavirusului.

În jur de 64 % din populaţie este vaccinată cu schema completă, sub media de 67% din ansamblul Uniunii Europene. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 494615.62RON
1 ETH = 19263.92RON
1 LTC = 490.19RON
1 XRP = 12.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel