Companiile din energie, performanțe notabile la bursă în 2024

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Bursa de la București / FOTO: Facebook

Au mers bine anul trecut, au pășit cu dreptul și în 2025. Companiile din sectorul energiei din România continuă să performeze, susținând, astfel, piața de capital autohtonă.

În prima zi de tranzacționare din acest an de la Bursa de Valori București, spre exemplu, Transelectrica a afișat cea mai bună evoluție, cu plus 3,7%, lăsând mult în urmă  OMV Petrom, ale cărei acțiuni au crescut cu 2,6%. Iar astăzi, în deschiderea sesiunii la BVB, titlul Transelectrica s-a evidențiat cu un salt de 4%, continuând să crească. 

De altfel, palierul energetic a rămas un pilon important al pieței de capital în 2024, susținut de performanțele solide ale companiilor listate din acest domeniu. Indicele BET-NG, care reflectă evoluția sectorului energetic, a înregistrat o creștere de 7,04% pe parcursul anului, o performanță comparabilă cu cea a indicelui principal BET, care a avansat cu 8,78%, conform datelor publicate pe site-ul BVB. 

Topul celor mai mari creșteri

1. C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL), operatorul național de sistem și transport al energiei electrice, unde statul deține, prin Secretariatul General al Guvernului,  58,68% din acțiuni, conform datelor oficiale de la 30 iunie 2024. Valoarea de piață a companiei a crescut cu 31,21%, adică un avans nominal de 681.719.220 lei.

2. OMV PETROM S.A. (SNP), companie deținută în proporție de 51,15% de OMV Aktiengesellschaft din Austria și 20,69% de statul român prin Ministerul Energiei. Restul acțiunilor sunt controlate de persoane juridice (24,39%) și fizice (3,75%). OMV PETROM a înregistrat o creștere de 28,31% pe bursă, însă avansul în termeni nominali a fost mult mai mare decât al Transelectrica, respectiv de 10.001.022.563 lei.

3. S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN), operatorul național de transport al gazelor naturale, deținut de stat în proporție de 58,50% din capital, a avut o creștere de 26,60%, ceea ce propulsat capitalizarea bursieră la 941.907.520 lei.

4. SOCIETATEA ENERGETICĂ ELECTRICA S.A. (EL) a marcat o creștere de 17,89%, echivalentul unui avans al capitalizării de 690.628.583 lei. 

În ceea ce privește N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG), compania a reușit doar o creștere de 4,74%, adăugând 905.742.640 lei la valoarea sa de piață.

Scăderi

- Nuclearelectrica s-a depreciat cu 14,81%, ceea ce se traduce printr-o reducere a capitalizării bursiere de -2.171.836.036 lei. 

- Hidroelectrica (P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. - H2O) a înregistrat o scădere mai mică, de -3,36%, dar valoarea pierdută în capitalizare se apropie de cea a Nuclearelectrica, având un minus de -1.934.151.038 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.7792
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.7792
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.7792 RON
GBP flag1 GBP = 5.8884 RON
CHF flag1 CHF = 5.2704 RON
AUD flag1 AUD = 2.9949 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3209 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 422.7614 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501928.79RON
1 ETH = 16186.72RON
1 LTC = 571.83RON
1 XRP = 15.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17062.200.20%
BET-BK3215.390.34%
BET-EF926.690.15%
BET-FI63816.741.27%
BET-NG1232.05-0.03%
BET-TR37625.000.20%
BET-TRN36571.440.20%
BET-XT1473.130.25%
BET-XT-TR3193.390.25%
BET-XT-TRN3110.560.25%
BETAeRO904.681.24%
BETPlus2520.590.21%
RTL38005.860.24%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel