Claudiu Năsui despre GRANTURI: ”Avem o nouă filozofie de a acorda banii”

Delia Gheață |
Data publicării:
Este vorba despre proiecte
Este vorba despre proiecte

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a explicat în cadrul emisiunii ”Income”, a postului de televiziune Antena 3, ce presupun proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență dedicate antreprenorilor.

”În principal pentru mediul de afaceri avem o nouă filozofie de a acorda banii. Adică nu mai acordăm imediat sub formă de granturi, direct la firme, ci dăm pentru foarte multe firme instrumente financiare să poată lua credit bancar cu dobândă subvenționată, eventual 0, cu garanție de la stat chiar 100% din creditul luat. După care, dacă după primul, al doilea și al treilea an își îndeplinesc indicatorii, abia atunci va interveni o componentă de grant, de exemplu 20% din principal, să nu mai trebuiască să fie rambursat după primul an, după al doilea an dacă ți-ai atins indicatorii încă 20%, și după al treilea an încă 20%. Este o filozofie nouă, care practic cointeresează și antreprenorul să atingă obiectivele. Nu mai este vorba doar despre a lua banii la început și a fi monitorizat apoi un an, doi ani, trei ani. În același timp este un risc mult mai mic pentru statul român de a avea rambursarea banilor europeni.”, a declarat ministrul Economiei pentru Antena3.

În același timp, Claudiu Năsui a precizat că primul pas pentru a-i ajuta pe cetățenii români să devină antreprenori este ”ușurarea povarei fiscale”:

Citește și Claudiu Năsui. Vești BUNE pentru HORECA și pentru Start-up Nation

”Antreprenoriatul pe banii statului are multe probleme, exact așa cum îl vedem acum. Ce putem să face? Să-i ușurăm povara fiscală, să reducem povara fiscală pe muncă, care în România este foarte mare. Nu pe muncă în general, ci pe muncă pe salariile mici. (...) Suntem împotriva oricăror creșteri de taxe sau taxe noi”, a subliniat ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.314
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 379756.15RON
1 ETH = 12716.52RON
1 LTC = 335.20RON
1 XRP = 8.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel