Cereale ucrainene. Rusia revine la jocul ei preferat: șantajul

Delia Gheață |
Data publicării:
Combină
Combină

Greu de spus ce vrea să obțină Moscova prin atitudinea ei, în afară de a-și mai atrage un plus de antipatie. 

Rusia nu este interesată de prelungirea acordului privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, a anunțat ministrul Agriculturii, Dmitri Patrușev, citat de agenția RIA Novosti. 

Oficialul rus a considerat necesar să sublinieze că, în mare parte, este vorba despre o decizie politică, dar că Rusia va continua să-şi exporte cerealele, întrucât are cumpărătorii săi. Și atunci care este rostul acestei declarații? Mai ales cui îi este ea adresată, având în vedere că nimeni nu credea că Moscova va adopta o poziție constructivă. 

"Volumele noastre de export de grâne, ţinând cont de încetarea acordului privind cerealele, nu au scăzut în niciun caz, chiar au crescut uşor", a afirmat Patruşev în relatează RIA Novosti preluată de Reuters.

Ieșirea la rampă a Rusiei este cu atât mai bizară cu cât Rusia s-a retras în iulie din acordul în virtutea căruia Ucraina a putut să exporte cereale via porturile sale la Marea Neagră. La acel moment, Moscova și-a argumentat decizia declarând că acordul nu asigură livrarea de cereale către ţările cele mai sărace, precum şi că exporturile ruse de cereale şi îngrăşăminte continuă să se confrunte cu obstacole, aminteşte Reuters.

La începutul lunii decembrie, Ucraina a anunțat că a exportat şapte milioane de tone de mărfuri de la crearea, în luna august, a unui coridor prin Marea Neagră, în pofida ameninţărilor ruseşti de represalii asupra navelor care circulă în zonă.

La rândul său, Nikolai Patruşev afirma la sfârşitul lui noiembrie că, după o recoltă record de peste 151 de milioane de tone cereale şi legume - inclusiv aproape 99 de milioane de tone de grâu -, Rusia îşi va putea acoperi propriile necesităţi şi va putea expedia cantităţi record "partenerilor străini". 

Citește și Ucraina a anunţat câte milioane de tone de mărfuri au fost exportate prin coridorul de la Marea Neagră

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0914
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0904
USD
Azi 4.3359
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3406
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0914 RON
USD flag1 USD = 4.3359 RON
GBP flag1 GBP = 5.8005 RON
CHF flag1 CHF = 5.4468 RON
AUD flag1 AUD = 2.8811 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1481 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4274 RON
SEK flag1 SEK = 0.4663 RON
XAU flag1 XAU = 605.1491 RON
Monede Crypto
1 BTC = 374059.48RON
1 ETH = 12708.39RON
1 LTC = 334.95RON
1 XRP = 8.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24110.760.35%
BET-BK4786.060.53%
BET-EF1311.130.32%
BET-FI93266.160.33%
BET-NG1775.180.30%
BET-TR56458.450.35%
BET-TRN54537.750.35%
BET-XT2084.760.34%
BET-XT-TR4772.120.34%
BET-XT-TRN4622.320.34%
BETAeRO930.82-0.18%
BETPlus3505.910.33%
RTL54298.540.38%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel