Cei mai săraci români nu ajung să fie sprijiniți de stat. De ce

Matei Ion |
Data publicării:
Cei mai săraci nu există în bazele de date ale statului
Cei mai săraci nu există în bazele de date ale statului

Ministrul Muncii Raluca Turcan susține că în urma campaniei dedicate persoanelor vulnerabile a rezultat că sunt persoane care scapă de pe „radarul sărăciei din România”.

„Rezultatele campaniei naționale dedicate persoanelor vulnerabile derulată prin ANOFM și ANPIS, ne-au dat un feedback negativ pentru noi ca societate, prin intermediul căreia am înțeles că sunt persoane care scapă de pe radarul sărăciei din România pentru autorități”, a scris miercuri pe Facebook Raluca Turcan.

Ministrul Muncii susține că a avut o primă întâlnire cu organizațiile neguvernamentale pentru a discuta măsurile care trebuie incluse în Strategia de incluziune socială 2021-2027, document care a fost publicat și în transparență decizională.

„Cred că s-a făcut foarte puțin în materie de asistență socială, iar dacă ne dorim să vorbim la modul real de creșterea incluziunii și de acordarea unor măsuri de sprijin eficiente, măsurile trebuie integrate într-un parteneriat nedisimulat cu organizațiile neguvernamentale, prin care să dezvoltăm partea de servicii integrate, de servicii la domiciliu, de consiliere și îndrumare”, a scris Raluca Turcan pe rețeaua de socializare.

Ea susține că parteneriatul cu organizațiile neguvernamentale este fundamental: „Avem nevoie de un parteneriat strâns, pentru a identifica problemele și pentru a pune pe masă soluții. În acest fel îi putem sprijini pe cei vulnerabili și putem pregăti cadrul legal cu ajutorul fondurilor europene”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293609.53RON
1 ETH = 8536.72RON
1 LTC = 239.17RON
1 XRP = 6.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel