Ce trebuie să facem după vaccinare. Este OBLIGATORIU

Antonia Popescu |
Data publicării:
Ce trebuie să facem după vaccinare. Este OBLIGATORIU
Ce trebuie să facem după vaccinare. Este OBLIGATORIU

Când facem sport nu numai că ne întăreşte sistemul imunitar, ci chiar ajută vaccinurile. Acest lucru se susţine într-un articol din revista ştiinţifică The Conversation, semnat de Sebastian Chastin, profesor la Glasgow Caledonian University (Scoţia).

Potrivit unui studiu, ”În 35 de studii, activitatea fizică regulată a condus la niveluri ridicate ale anticorpului de imunoglobulină IgA. Acest anticorp acoperă membrana mucoasă a plămânilor şi a altor părţi ale corpului nostru unde pot intra viruşi şi bacterii. Activitatea fizică regulată creşte, de asemenea, numărul de celule T CD4 +, care sunt responsabile pentru alertarea sistemului imunitar la un atac şi reglarea răspunsului acestuia", scrie Sebastian Chastin, profesor la Glasgow Caledonian University.

Prin verificarea studiilor, cercetătorii au descoperit că şi vaccinurile par a fi mai eficiente, atunci când sunt administrate după un program de antrenament, chiar şi unul moderat.

”O persoană activă este cu 50% mai probabilă să aibă un număr mai mare de anticorpi după vaccin decât o persoană inactivă".

Potrivit oamenilor de ştiinţă, există 3 mecanisme care fac din activitatea fizică o apărare suplimentară împotriva bolilor infecţioase. Este, de asemenea, un potenţiator al vaccinului.

Limba ta poate indica bolile de care suferi

În primul rând, exerciţiile fizice protejează împotriva factorilor de risc de infecţie gravă şi fatală.

”Persoanele active fizic sunt mai puţin susceptibile de a dezvolta obezitate, diabet, boli respiratorii şi cardiovasculare. Studiile epidemiologice au arătat că COVID-19 şi alte boli infecţioase respiratorii sunt mai grave pentru persoanele cu aceste afecţiuni”, comentează lectorul Universităţii Caledoniană din Glasgow.

Mișcarea, bună și pentru prevenția COVID

Activitatea fizică reduce, de asemenea, stresul şi inflamaţia cronică, la rândul său reducând probabilitatea infecţiilor fatale.

”Majoritatea deceselor cauzate de COVID-19 şi pneumonie au fost rezultatul unui răspuns inflamator necontrolat”, explică Chastin. În cele din urmă, sistemul nostru imunitar este mai puternic dacă suntem activi fizic.

Analizând diferitele studii, cercetătorii scoţieni au putut, de asemenea, să pună în cifre sănătatea celor care practică activitatea fizică.

”Am găsit dovezi consistente şi convingătoare în 6 studii care au implicat mai mult de jumătate de milion de participanţi că respectarea ghidurilor recomandate pentru activitatea fizică - 30 de minute de activitate, 5 zile pe săptămână - reduce riscul de îmbolnăvire cu 37%”.

Menţinerea în formă ar putea, de asemenea, să ne ofere un pic de ajutor împotriva Covidului.

”Din păcate, o scădere a nivelurilor de activitate fizică a fost observată la nivel global în ultimul an. Aceasta este o tendinţă periculoasă care ar putea face populaţia mai vulnerabilă la boli infecţioase şi cronice pe termen scurt. Dacă nu va fi controlată, va lăsa şi o moştenire dăunătoare pe termen lung şi va creşte povara bolii şi costurile sociale şi economice ale acesteia”  atrage atenţia medicul, potrivit Antena3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 325869.57RON
1 ETH = 16422.25RON
1 LTC = 436.42RON
1 XRP = 2.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16890.07 0.36%
BET-BK 3092.51 0.14%
BET-FI 59957.07 -0.29%
BET-NG 1216.24 0.54%
BET-TR 35044.88 0.36%
BET-TRN 34237.13 0.36%
BET-XT 1440.21 0.30%
BET-XT-TR 2954.71 0.30%
BET-XT-TRN 2891.46 0.30%
BETAeRO 1082.99 -0.61%
BETPlus 2492.48 0.35%
RTL 37121.16 0.41%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel