Ce se întâmplă dacă nu există o lege a bugetului pentru anul 2020

Antonia Popescu |
Data publicării:
Este foarte important să avem un buget pentru anul 2020
Este foarte important să avem un buget pentru anul 2020

Este foarte important să avem un buget pentru anul 2020 cât mai repede, pentru că întârzierea în adoptarea acestuia are consecinţe până în economia reală, a afirmat, vineri, Sergiu Manea, preşedintele Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR) şi CEO Banca Comercială Română, la o întâlnire cu presa.

'Cred că e foarte, foarte important să avem un buget pentru anul 2020 cât mai repede. Orice tip de întârziere în adoptarea unei legi a bugetului pentru orice an, nu numai pentru anul 2020, pentru orice an în general ar un impact semnificativ în derularea bunelor activităţi de la nivelul bugetului central şi până la nivelul autorităţilor publice locale, cu impact, bineînţeles în economia reală', a spus Sergiu Manea.

Aceste municipalităţi din România o să primească noi vouchere! Pentru ce sunt oferite

El menţionat că, în cazul în care nu există o lege a bugetului pentru 2020, se va intra într-o secvenţă de execuţie a bugetului trecut. Toate lucrările care ţin de investiţii sau crearea bugetelor autorităţilor publice locale s-ar putea să fie întârziate. Întrebat dacă ar mai putea fi posibilă anul acesta o discuţie pe marginea OUG 114, acesta a spus că nu ştie dacă va mai fi timp.

'Încă din vară au început discuţii despre OUG 114, respectiv OUG 19, sperăm să le continuăm atunci când situaţia politică o va permite, indiferent dacă vorbim de un executiv sau vorbim de membri ai Parlamentului', a spus Sergiu Manea. Referitor la cerinţele de majorare a capitalului pentru fondurile de pensii de pe Pilonul II, Sergiu Manea a declarat că decizia BCR va fi să rămână în piaţă şi să realizeze majorarea necesară, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0919
Diferența -0.0001
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3707
Diferența 0.0066
Zi precendentă 4.3641
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0919 RON
USD flag1 USD = 4.3707 RON
GBP flag1 GBP = 5.8310 RON
CHF flag1 CHF = 5.4427 RON
AUD flag1 AUD = 2.9001 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1343 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4322 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 593.4969 RON
Monede Crypto
1 BTC = 390207.49RON
1 ETH = 13262.98RON
1 LTC = 357.35RON
1 XRP = 8.88RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23535.41-0.02%
BET-BK4642.260.15%
BET-EF1283.31-0.11%
BET-FI91587.570.48%
BET-NG1741.17-0.10%
BET-TR55113.14-0.02%
BET-TRN53238.04-0.02%
BET-XT2038.210.03%
BET-XT-TR4665.590.03%
BET-XT-TRN4519.140.03%
BETAeRO924.820.45%
BETPlus3425.10-0.01%
RTL52998.830.01%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel