Ce se întâmplă cu angajații RADET. Anunț oficial

Matei Ion |
Data publicării:
RADET
RADET

Alexandru Burghiu, până joi administrator special al RADET, iar de acum director al Termoenergetica, a declarat, joi, la ședința CGMB, că transferul activității de la o instituție la alta va implica preluarea tuturor angajaților.

”Din punct de vedere tehnic, vorbim de o preluare a tuturor angajaţilor, vorbim de o delegare a serviciului de termoficare de pe raza Municipiului Bucureşti. Practic, reţeaua şi tot ceea ce ţine de funcţionare şi a aparţinut domeniului public al Municipiului Bucureşti sunt transferate către această nouă entitate, Compania Municipală Termoenergetica SA”, a declarat Alexandru Burghiu, care, de joi, nu mai este administrator social al RADET, ci director general al Termoenergetica.

Potrivit lui Burghiu, în momentul de faţă există 19 milioane de lei datorie între Primăria Municipiului Bucureşti şi partea de termoficare, diferenţa de subvenţie care nu a fost achitată la timp.

„Ea va fi achitată zilele astea. Şi mai avem o datorie ieşită din scadenţă de 120 de milioane, aproximativ. Aseară s-a dat o decizie a comitetului creditorilor privind continuarea activităţii până la preluarea şi intrarea în vigoare a contractului de delegare. Aceste datorii vor fi achitate pe parcurs, până la acel moment, iar ulterior acelui moment vor fi supuse legilor în vigoare. Cu siguranţă, poate vor mai exista şi datorii care nu vor fi achitate, dar ele vor fi recuperate, aşa cum legea prevede”, a mai precizat Burghiu.

Directorul Termoenergetica mai spune că, potrivit unei hotărâri a Înaltei Curți, primăria nu are nicio obligație în ceea ce privește plata datoriilor către ELCEN.

Ministrul Economiei despre RADET: "S-a găsit o soluţie"

„Noi în momentul de faţă vorbim de datorii curente. Datoriile istorice sunt înscrise la masa credală a RADET, la data deschiderii procedurii de insolvenţă. În ceea ce priveşte datoriile istorice, în momentul de faţă există o hotărâre a Înaltei Curţi care a statuat că Primăria nu are nicio obligaţie de a plăti aceste datorii. ELCEN făcuse o acţiune publică pentru aproximativ 400 de milioane. Instanţa a decis definitiv şi irevocabil că nu există această obligaţie a primăriei. Din ce ştiu, se încearcă o nouă acţiune în instanţă, de acelaşi fel, dar dacă există deja o hotărâre a Înaltei Curţi sunt curios dacă o altă instanţă va dispune altfel, câtă vreme ambele datorii, şi cea veche de 400 şi aceasta de 3,7 pe care dumnealor o recunosc sunt izvorâte din aceleaşi cauze”, declară Burghiu.

Burghiu explică și ce va prelua noua companie pe care o conduce de la RADET.

„Tot ce ţine de patrimoniul privat. Nişte autoturisme, sunt bunuri care au o valoare la câteva zeci de milioane. Sunt sume insegnifiante ţinând cont de amploare activităţii prestate. Ţevile sunt ale Primăriei Municipiului Bucureşti. (…) Sub nicio formă, niciodată, nimeni nu îşi va permite să sisteze agentul termic pe raza Municipiului Bucureşti, indiferent de aceste complexe acţiuni în instanţă, litigii, faliment. Din primăvară eu tot aud că bucureştenii riscă să rămână fără apă caldă şi căldură. Am spus un singur lucru, chiar pe aceste holuri: nu se va întâmpla acest lucru. A trecut aproape un an de zile, voi spune în continuare acelaşi lucru: nu se va rămâne fără apă caldă şi căldură. Nimeni nu îşi va perimite să sisteze agentul termic”, a mai declarat Alexandru Burghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9695
Diferența -0.0035
Zi precendentă 4.973
USD
Azi 4.6078
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6085
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9695 RON
USD flag1 USD = 4.6078 RON
GBP flag1 GBP = 5.8126 RON
CHF flag1 CHF = 5.1124 RON
AUD flag1 AUD = 3.0018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6662 RON
CAD flag1 CAD = 3.4003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4239 RON
SEK flag1 SEK = 0.4304 RON
XAU flag1 XAU = 330.7911 RON
Monede Crypto
1 BTC = 322382.79RON
1 ETH = 16296.08RON
1 LTC = 485.57RON
1 XRP = 2.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.06%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17014.87 0.51%
BET-BK 3110.42 0.20%
BET-FI 60179.39 -0.86%
BET-NG 1225.07 0.66%
BET-TR 35303.81 0.51%
BET-TRN 34490.09 0.51%
BET-XT 1450.78 0.38%
BET-XT-TR 2976.41 0.38%
BET-XT-TRN 2912.70 0.38%
BETAeRO 1081.26 -0.32%
BETPlus 2509.56 0.47%
RTL 37383.24 0.50%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel