Ce afaceri poți să-ți deschizi cu ajutorul unei rulote

Dana Mihai |
Data publicării:
Ce afaceri poți să-ți deschizi cu ajutorul unei rulote
Ce afaceri poți să-ți deschizi cu ajutorul unei rulote

Rulotele pot fi folosite în domenii diverse. Ne aflăm în punctul în care și din punct de vedere medical ne-ar prinde bine o rulotă dotată cu tot ce-i trebuie, pentru a ajunge repede la destinație și pentru a oferi confort pacienților care au nevoie. Tocmai din acest motiv, iată câteva idei care te pot ajuta să te decizi în privința unui business de succes.

Rulota medicală. Rulota poate să se adreseze unui singur tip de serviciu, de exemplu, transportul rapid pe distanțe mici a pacienților nevoiți să meargă mai des decât este cazul către un consult de specialitate. Rulota trebuie să fie dotată cu aparatură și mobilier confortabil, un pat rabatabil care să se adapteze în funcție de nevoi, dar și un fotoliu sau câteva scaune suplimentare. 

Managerul care oferă un salariu de 64.000 de euro pe an

Închiriere rulotă pentru excursii. Tot mai mulți oameni își doresc să facă înconjurul lumii și să viziteze locuri din lumea întreagă de care să își aducă aminte toată viața. Din păcate, dacă ne gândim la avion și cazare, atunci vorbim de costuri foarte mari, care ar pune în dificultate pe oricine. O rulotă poate fi locul ideal în care să îți petreci drumul către cele mai frumoase destinații. Rulotele speciale de închiriat sunt dotate cu un mic dormitor, acolo unde ai un pat confortabil, spațiu pentru depozitat hainele, dar și baie cu zona de duș, bucătărie mobilată cu aparatua de care ai nevoie pentru un drum lung, dar și o zonă de living, unde să poți lua masa în liniște. Rulotele se închiriază pe zile, nu pe distanță respectiv numărul de kilometri parcurși, așa că poți sta fără nicio grijă câte zile îți dorești.

Rulota cu mâncare fast food. Se organizează tot mai multe festivaluri cu specific culinar, acolo unde vezi o mulțime de rulote cu mâncare, fiecare cu specialitatea ei. Găsim rulote cu paste, burger, pește și fructe de mare, cartofi prăjiti, înghețată, clătite, etc. Este genul de afacere mobilă, care îți permite să te plimbi dintr-un oraș în altul, acolo unde se organizează festivaluri, concursuri și concerte. Este modalitatea cea mai simplă prin care îți poți face reclamă, dacă alegi tipul de produs care și se potrivește. Investiția presupune cumpărarea aparaturii necesare, un grill pentru prepararea cărnii sau dozatoarea cu înghețată ori lăzi frigorifice pentru depozitarea băuturilor. În funcție de specificul ales, se verifică și aparatura necesară. 

Rulota de transport mobilă. Mobilierul este cel mai des comandat la domiciliul. Acest serviciu este plătit suplimentar, consumatorii fiind dispuși să ofere sume mari de bani pentru a le fi livrate produsele direct acasă. Dacă ai un magazin de mobilă, atunci asigură-te că oferi și transportul clienților. Dacă nu, poți colabora cu diverse magazine de mobilă, pentru a le pune la dispoziție rulota de transport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423256.57RON
1 ETH = 8088.25RON
1 LTC = 396.54RON
1 XRP = 9.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel