Catalogul școlar online devine obligatoriu pentru toate școlile din România

Simona Haiduc |
Data publicării:
Vor funcționa în paralel ambele cataloage
Vor funcționa în paralel ambele cataloage

Începând cu anul școlar 2021-2022 în toate școlile din România vor exista două cataloage școlare. Cel clasic, obișnuit și unul online. În ambele vor fi înregistrate notele și absențele elevilor. 

Înființarea unui catalog național online se regăsește într-o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale, document ce ar putea fi adopat în curând de către deputați, pentru a doua oară, după ce a fost retrimis în Parlament pentru reexaminare de președintele țării.

Astfel, în toate școlile din țara noastră se va înființa un catalog școlar online, platformă utilizată pentru publicarea periodică a notelor, dar și a absențelor elevilor din învățământul preuniversitar. Catalogul online va conține notele sau calificativele şi absenţele elevilor și va exista în paralel cu cel tipărit.

Citește și Legea de protecție a cadrelor didactice nu este un moft

Pentru a da răgaz școlilor din întreaga țară să înființeze catalogul școlar online, măsurile prevăzute în proiectul legislativ se vor aplica începând cu anul școlar 2021-2022. Totodată, prevederile acestui proiect legislativ vor da posibilitatea elevilor cu vârsta de peste 18 ani să aibă acces la datele înscrise în catalogul școlar online.

Trecut deja de Parlament, proiectul legislativ nu a fost promulgat de președintele țării, deoarece documentul nu preciza clar cum se vor aplica noile prevederi și nici sursele de finanțare prin care se poate realiza și întreține platforma electronică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503636.64RON
1 ETH = 19750.77RON
1 LTC = 504.69RON
1 XRP = 13.28RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel