Casa Verde Fotovoltaice. Neculaescu (AFM): Românii să stea liniștiți, vor primi aceeași sumă de la stat

DCBusiness Team |
Data publicării:
Panou fotovoltaic
EXCLUSIV
Panou fotovoltaic

Invitat la interviurile DCNews, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu, a vorbit inclusiv programele care vor fi derulate anul viitor. 

Românii care vor aplica în 2024 pentru programul Casa Verde Fotovoltaice trebuie să-și facă toate calculele, pentru că vor primi tot 20.000 de lei din partea statului, dacă intră în programul respectiv. 

Rămânem în parametrii

În același timp, a ținut să precizeze șeful AFM, ”știu că a circulat această variantă de Ordonanță de Urgență și am primit foarte multe întrebări, pentru că ea impacta inclusiv pe cei care se înscriseseră deja în programul actual. Toate aceste persoane să stea liniștite, pentru că vor primi suma anunțată inițial prin Ghidul de finanțare, și anume 20.000 de lei. Nu li se va diminua la 10.000 de lei, așa cum a fost în propunere. Rămânem în continuare cu 20.000 de lei alocați pentru fiecare sistem de minim 3 KW instalat pe casa unui român”. 

Trebuie stabilit bugetul

Întrebat când ar putea fi reluat acest program, Neculaescu a spus că, pentru moment, nu poate să dea un termen exact. ”Dar sper să se întâmple cât mai repede. În ianuarie vrem să finalizăm bugetul pentru instituție, pentru Administrația Fondului pentru Mediu și după ce vom stabili împreună cu ministrul Mediului cât vom aloca, cum vom aloca, atunci vom putea oferi mai multe informații”, a menționat Laurențiu Neculaescu. 

Există cereri pentru avans

În cadrul programului Iluminatul public, anul viitor urmează să fie semnate contracte, după care administrațiile teritoriale vor organiza imediat licitațiile corespunzătoare. Președintele AFM a precizat, în acest context, că o mare parte dintre contracte au fost deja semnate, iar primăriile au trecut deja la treabă. ”Este vorba despre 223 de contracte care se derulează deja. Avem cereri de retragere, de decontare, de avans pe circuitul avizării noastre interne”. 

Prioritatea anului 2024

După adoptarea bugetului AFM, ”aveți idee ce programe veți lansa anul viitor”, l-a întrebat jurnalistul Bogdan Chirieac pe invitatul său. ”Programul Rabla va continua și, probabil, va fi primul lansat, pentru că nu sunt mari modificări, cu excepția primei de casare, nu există alte schimbări substanțiale. Va fi o prioritate Casa Verde Fotovoltaice și sper ca, pe linie de buget, să rămânem pe aceeași parametri”.

Aflați care va fi soarta celorlalte programe derulate de AFM, urmărind întregul interviu. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.7393
Diferența 0.0085
Zi precendentă 4.7308
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.7393 RON
GBP flag1 GBP = 6.0043 RON
CHF flag1 CHF = 5.3444 RON
AUD flag1 AUD = 3.0379 RON
DKK flag1 DKK = 0.6674 RON
CAD flag1 CAD = 3.3694 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0314 RON
NOK flag1 NOK = 0.4283 RON
SEK flag1 SEK = 0.4303 RON
XAU flag1 XAU = 402.7351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458727.04RON
1 ETH = 18160.19RON
1 LTC = 604.40RON
1 XRP = 11.48RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16297.501.48%
BET-BK2996.381.33%
BET-EF886.471.35%
BET-FI58315.040.49%
BET-NG1171.541.04%
BET-TR35939.691.48%
BET-TRN34933.271.48%
BET-XT1402.051.38%
BET-XT-TR3039.391.38%
BET-XT-TRN2960.551.38%
BETAeRO845.380.79%
BETPlus2412.781.42%
RTL36275.781.42%

Opinii

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

Dincolo de cifre. Adrian Negrescu: Asta este acum marea problemă a României

Analistul financiar Adrian Negrescu a privit...

Multe semne de întrebare

A fost o aroganță! Profesorul Coșea, despre ceea ce se întâmplă în România

Profesorul Mircea Coșea a vorbit, la un post...

Adrian Negrescu

De ce crește ROBOR? Adrian Negrescu: ”Ne dăm singuri foc la casă!”

Analistul financiar Adrian Negrescu a...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel