Carduri sociale de 250 de lei. Când se virează a doua tranșă și când se distribuie cardurile pentru noii beneficiari

DCBusiness Team / 11 aug 2022, 15:18

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat programul după care se va vira a doua tranșă din sumele care se distribuie pe cardurile sociale.

MIPE spune că de cea de-a doua tranșă vor beneficia în plus 150.000 de români, față de cei 2.480.613, în urma actualizării permanente a listelor.

Noii beneficiari vor primi cardurile până pe 3 septembrie

În ziua de 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu a doua din cele 4 tranșe în valoare de câte 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde.

MIPE împreună cu instituțiile partenere – emitenții cardurilor și Compania Națională Poșta Română – a încheiat emiterea și distribuirea cardurilor aferente primei etape a Programului ”Sprijin pentru România”, pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în patru tranșe a câte 250 de lei.

Săptămâna trecută, Poșta Română s-a asigurat că nu sunt beneficiari eligibili care să nu fi primit cardul, inclusiv cei care inițial nu au fost găsiți la domiciliu sau care nu au răspuns avizării. Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române.

Listele cu beneficiarii au fost actualizate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale până la sfârșitul săptămânii trecute incluzând noii beneficiari și sunt verificate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, conform prevederilor din OUG nr. 63/2022, în cursul acestei săptămâni.

Emiterea noilor carduri este planificată să se finalizeze în data de 22 august, iar livrarea prin Poșta Română către beneficiari urmează să aibă loc până la 3 septembrie. Sprijinul pentru alimente și mese calde aferent tranșei II va ajunge către toți beneficiarii până la 8 septembrie.

Trebuie reamintit că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:

1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului),

2) punerea în plicuri și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și

3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Cele mai importante informații care trebuie știute

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card și pentru alte informații beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:

Edenred: 021 301 33 03

Sodexo: 021 204 46 64 UP

România: 0374 66 22 73

Lista actualizată a magazinelor unde pot fi utilizate voucherele

Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici — https://bit.ly/3SlteJ8. Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, sunt publicate pe site-ul MIPE.

Aici găsiți răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări pe tema utilizării voucherelor -– https://bit.ly/3zMCxe2.

Cine primește voucherele sociale

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9437
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9427
USD
Azi 5.1379
Diferența 0.0244
Zi precendentă 5.1135
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-09-2022
EUR flag1 EUR = 4.9437 RON
USD flag1 USD = 5.1379 RON
GBP flag1 GBP = 5.5513 RON
CHF flag1 CHF = 5.1954 RON
AUD flag1 AUD = 3.3312 RON
DKK flag1 DKK = 0.6648 RON
CAD flag1 CAD = 3.7496 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0356 RON
NOK flag1 NOK = 0.4776 RON
SEK flag1 SEK = 0.4547 RON
XAU flag1 XAU = 269.8751 RON
Monede Crypto
1 BTC = 103843.12RON
1 ETH = 7139.73RON
1 LTC = 281.81RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.65% p.a.
ROBOR:
3 luni: 7.92%
6 luni: 8.10%
12 luni: 8.22%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 10809.06 1.76%
BET-BK 2026.44 1.44%
BET-FI 47970.95 1.81%
BET-NG 808.54 1.16%
BET-TR 21016.28 1.76%
BET-TRN 20911.78 1.76%
BET-XT 954.57 1.73%
BET-XT-TR 1844.12 1.73%
BET-XT-TRN 1835.59 1.73%
BETAeRO 837.09 1.26%
BETPlus 1615.46 1.81%
RTL 24431.52 1.82%

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0