BVB încheie ziua în cădere. Cele mai importante scăderi, consemnate de acţiuni Altur, Romcab şi Romgaz

bvb_45428500
Bursa de Valori Bucuresti
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor prima şedinţă a acestui an, valoarea tranzacţiilor fiind de 37,062 milioane de lei (7,491 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,03%, până la 13.057,22 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un declin de 0,01%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în scădere cu 0,03%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,07%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în urcare cu 0,38%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,62%.

100.000 de români au investit prima oară în fondurile mutuale în 2021

Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a încheiat şedinţa în creştere, consemnând un avans de 1,16%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 13,016 milioane de lei, urmate de cele ale Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 2,234 milioane de lei, şi de titlurile Teraplast - 1,675 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comelf, care s-au apreciat cu 14,44%, urmate de cele ale Conted (+13,04%) şi de titlurile COMCM Constanţa (+10,55%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Altur (-4,76%), Romcab (-4,31%) şi Romgaz (-2,69%). 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close