Bulgaria trece oficial la euro începând cu 1 ianuarie 2026

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bulgaria trece la moneda europeană
Bulgaria trece la moneda europeană

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a ajuns la concluzia că Bulgaria este pregătită să adopte moneda euro începând cu 1 ianuarie 2026, transmite BTA.

Această evaluare este prezentată în Raportul de convergenţă pentru 2025, elaborat la cererea autorităţilor bulgare, şi "marchează un pas critic şi istoric în drumul Bulgariei către adoptarea monedei euro", se precizează în comunicatul Comisiei.

Evaluarea pozitivă cu privire la pregătirea ţării pentru a adera la zona euro este completată de propriul Raport de Convergenţă al Băncii Centrale Europene, precizează Comisia.

Raportul concluzionează că Bulgaria îndeplineşte cele patru criterii nominale de convergenţă, care sunt destinate să asigure că o ţară este pregătită să adopte euro şi că economia sa este suficient de pregătită pentru a face asta. Legislaţia statului membru este, de asemenea, considerată compatibilă cu cerinţele tratatului şi ale Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene (BCE).

Evaluarea Comisiei ia în considerare, de asemenea, factori suplimentari relevanţi pentru integrarea şi convergenţa economică, inclusiv evoluţiile balanţei de plăţi şi integrarea pieţei produselor, a pieţei forţei de muncă şi a pieţelor financiare.

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene a declarat: "Moneda euro este un simbol tangibil al forţei şi unităţii europene. Astăzi, Bulgaria este cu un pas mai aproape de adoptarea sa ca monedă. Datorită monedei euro, economia Bulgariei va deveni mai puternică, cu mai multe schimburi comerciale cu partenerii din zona euro, investiţii străine directe, acces la finanţare, locuri de muncă de calitate şi venituri reale. Iar Bulgaria îşi va ocupa locul care i se cuvine în modelarea deciziilor aflate în centrul zonei euro. Felicitări, Bulgaria!".

La o conferinţă de presă care a avut loc la Bruxelles, Valdis Dombrovskis, comisar pentru economie şi productivitate, implementare şi simplificare a calificat raportul de astăzi drept: "un moment istoric pentru Bulgaria, zona euro şi Uniunea Europeană". "Pentru Bulgaria, euro va aduce beneficii tangibile pentru cetăţeni şi companii: preţuri stabile, costuri de tranzacţie mai mici, economii protejate, mai multe investiţii, creşterea comerţului, dobânzi mai mici, iar o zonă euro mai mare înseamnă mai multă stabilitate. De asemenea, scoate în evidenţă soliditatea euro la nivel global pentru că euro este mai mult decât o monedă: este un simbol tangibil al unităţii europene şi a păcii şi prosperităţii pe care proiectul nostru european continuă să le livreze", a spus Dombrovskis. Acesta a adăugat că aşteaptă să se deplaseze la Sofia pentru a se întâlni cu autorităţile bulgare cu privire la următorii paşi în aderarea Bulgariei la zona euro.

Raportul spune că legislaţia din Bulgaria este compatibilă cu cerinţele tratatului şi ale Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene (BCE). Bulgaria îndeplineşte criteriul stabilităţii preţurilor. Rata medie a inflaţiei în Bulgaria în perioada aprilie 2024-aprilie 2025 a fost de 2,7%, sub valoarea de referinţă de 2,8%.

Bulgaria îndeplineşte criteriul referitor la stabilitatea finanţele publice, deoarece nu face obiectul unei decizii a Consiliului privind existenţa unui deficit excesiv.

Bulgaria îndeplineşte criteriul cursului de schimb. A aderat la Mecanismul ratelor de schimb II (ERM II) în luna iulie 2020 şi participă în acest mecanism de aproape cinci ani la momentul adoptării raportului.

Bulgaria îndeplineşte criteriul privind convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung. Rata medie a dobânzii pe termen lung în cele 12 luni până în aprilie 2025 a fost de 3,9%, sub valoarea de referinţă de 5,1%.

Comisia a examinat, de asemenea, factori suplimentari, inclusiv evoluţia balanţei de plăţi, integrarea pieţelor şi mediul instituţional.

Având în vedere această evaluare, Comisia consideră că Bulgaria este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2026.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0537
Diferența -0.0021
Zi precendentă 5.0558
USD
Azi 4.4272
Diferența -0.0126
Zi precendentă 4.4398
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0537 RON
USD flag1 USD = 4.4272 RON
GBP flag1 GBP = 6.0049 RON
CHF flag1 CHF = 5.3995 RON
AUD flag1 AUD = 2.8827 RON
DKK flag1 DKK = 0.6775 RON
CAD flag1 CAD = 3.2412 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4388 RON
SEK flag1 SEK = 0.4620 RON
XAU flag1 XAU = 482.1625 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456350.68RON
1 ETH = 10887.55RON
1 LTC = 372.33RON
1 XRP = 9.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18812.651.22%
BET-BK3505.401.42%
BET-EF1022.210.94%
BET-FI59782.530.92%
BET-NG1334.590.78%
BET-TR42862.861.21%
BET-TRN41520.161.21%
BET-XT1598.631.20%
BET-XT-TR3576.291.19%
BET-XT-TRN3472.141.19%
BETAeRO869.851.13%
BETPlus2764.441.24%
RTL41843.421.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel