Buget 2021. Scandal în Parlament. Cîțu: Vă spun FĂRĂ MODESTIE

Simona Haiduc |
Data publicării:
Premierul a fost foarte prompt în replici
Premierul a fost foarte prompt în replici

Replici usturătore, cuvinte dure, păpuși, gălăgie în sală: cam așa s-a desfășurat ședința din Parlamentul României, unde premierul Florin Cîțu a prezentat proiectul de buget pentru 2021. Sărind de două ori în ajutorul premierului Cîțu, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, le-a cerut reprezentanților PSD să respecte ordinea și disciplina, în timp ce premierul a promis că ”mafia pesedistă” va fi oprită.

Referindu-se la proiectul de buget, Cîțu a spus că este "cea mai importantă" realizare a sa. El a anunțat că începe reforma în ”cotloanele” statului și va opri ”furtul pesedist”. ”Veniturile bugetului general consolidat de peste 64,9 miliarde de lei, în creștere cu 42 miliarde de lei față de anul precedent, când am reușit, în ciuda celor ce se spunea despre noi în spațiul public, să avem venituri la fel de mari ca în anul 2019, când ați avut creștere economică”, a lansat Cîțu, adresându-se cu precădere deputaților PSD.

"Stimaţi colegi ai coaliţiei, colegi din PNL, fără modestie, vă spun că acest buget este cea mai importantă realizare de când am început această guvernare. (...) Este primul buget al acestui mandat de patru ani al acestei guvernări de centru-dreapta şi o să mă asigur, alături de colegii mei, că o să fie o guvernare de succes şi o să mă bat, în primul rând, pentru o viaţă mai bună pentru toţi românii. O să reuşim doar dacă rămânem uniţi şi ne concentrăm exact pe acele de obiective care ne-au adus împreună - reformă şi investiţii", a transmis prim-ministrul.

Citește și TICHETE cadou. Codul fiscal, MODIFICAT. Ce se întâmplă

El a adăugat că a tratat bugetul de stat pe 2021 cu "mare simţ de răspundere".

"Bugetul are două elemente definitorii. Începem reforma din cotloanele statului, oprim 30 de ani de furt pesedist din buget. Reprezintă o declaraţie fermă că drumul României este în Europa", a afirmat Cîţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 305041.47RON
1 ETH = 8933.98RON
1 LTC = 242.84RON
1 XRP = 6.84RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel