Britanicii își abandonează animalele de companie, pentru că nu își mai permit să le întrețină

Simona Haiduc |
Data publicării:
Animale de companie / FOTO: Freepik
Animale de companie / FOTO: Freepik

Specialiștii spun că este un fenomen fără precedent. 

Pisoi în cutii sau lăsați pur și simplu pe stradă în toiul nopții – în cei 25 de ani de carieră, Sue Barrett a văzut multe cazuri de animale abandonate în adăpostul specializat unde lucrează la Londra. Dar la Mayhew, unde este recepționeră, personalul nu a văzut niciodată atât de multe cazuri ca în ultimii ani.

Proprietarii animalelor „sunt triști, rușinați și frustrați că trebuie să ia astfel de decizii”, explică Elvira Meucci-Lyons, directoarea adăpostului din vestul Londrei. „Vin la noi pentru că simt că nu au altă opțiune decât să-și abandoneze animalele”, în principal din cauza costului vieții, adaugă ea.

Britanicii sunt cunoscuți pentru dragostea lor față de câini și pisici. Peste jumătate din populația adultă – adică 26 de milioane de persoane – deține un animal de companie, potrivit Societății pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale (RSPCA), cea mai veche organizație de acest gen din lume.

În primele luni ale anului 2025, RSPCA a înregistrat peste 5.700 de cazuri de abandon al animalelor de companie, o creștere de 32% față de aceeași perioadă a anului trecut. În 2024, aproximativ 22.500 de abandonuri au fost raportate către RSPCA, cu 7% mai multe decât în 2023. În Regatul Unit, zeci de mii de animale au fost abandonate de la sfârșitul pandemiei de Covid și izbucnirea crizei legate de scăderea nivelului de trai. 

De la începutul acestui an, adăpostul Mayhew a primit peste 130 de animale.„În spatele fiecărui animal pe care îl primim, există o poveste umană”, subliniază directoarea adăpostului. Brownie, un caniș pitic de un an, și Astro, un mic Bully american (pocket bully), au fost aduși la centru deoarece stăpânii lor și-au pierdut locuința din cauza unor probleme financiare. Poveștile de acest tip sunt „cele mai sfâșietoare”, recunoaște Elvira Meucci-Lyons, pentru că în acele momente dificile, stăpânii „au nevoie de animalele lor drăgălașe mai mult ca oricând”.

– Probleme de sănătate –

Unii proprietari spun că sunt nevoiți să aleagă între a se hrăni pe ei înșiși sau a-și hrăni animalul. Tot mai mulți dintre cei care ajung la Mayhew sunt animale aflate în stare proastă de sănătate, pentru că stăpânii nu își permit să plătească un veterinar.

Felix, un motan de nouă ani care se joacă în țarcul său, este exemplul perfect. Când l-au adus la adăpost, stăpânii lui au recunoscut că nu au bani pentru tratamentele stomatologice de care avea nevoie.

Pe lângă creșterea costului vieții, sfârșitul pandemiei de Covid-19 a avut și el un efect asupra numărului de abandonuri. În timpul pandemiei, adopțiile de animale au crescut semnificativ pe perioada carantinei.După ce aceasta a fost ridicată, multe animale au fost neglijate, iar unele continuă să ajungă în centrele de primire.

A urmat o perioadă de inflație, care a atins 11,1% în octombrie 2022 – cel mai ridicat nivel din ultimii peste 40 de ani. Prețurile alimentelor pentru animale au crescut puternic. 

Pentru a sprijini proprietarii aflați în dificultate, centrul Mayhew oferă hrană pentru animale și tratamente preventive gratuite în clinica sa veterinară. „Suntem copleșiți, nu reușim să facem față cererii”, declară Elvira Meucci-Lyons. „În fiecare zi este sfâșietor. Ne culcăm seara gândindu-ne la câinii și pisicile pe care nu le putem ajuta.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.3711
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412435.58RON
1 ETH = 7857.23RON
1 LTC = 366.41RON
1 XRP = 9.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel