Brexit. Negociatorul britanic, optimist în privința unui acord

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Stephen Barclay
Stephen Barclay

Negociatorul-şef britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, şi-a afirmat luni poziţia favorabilă ajungerii la un acord cu Uniunea Europeană privind Brexitul, fără aşa-numita ''plasă de siguranţă'', precizând că guvernul de la Londra are nevoie de un acord pe care parlamentul britanic l-ar vota, transmite Reuters.

Într-o conferinţă de presă organizată la Praga după întâlnirea cu ministrul ceh de interne, Barclay a spus că ţara sa este angajată să părăsească blocul comunitar cu un acord întrucât în caz contrar s-ar produce perturbări.

''Echipele (de negociatori, n.red.) se întâlnesc din nou în această săptămână pentru că ambele părţi recunosc că ajungerea la un acord este în interesul lor comun. Aşadar, lucrăm la asta, dar trebuie să fie un acord fără plasa de siguranţă'', a declarat reprezentantul executivului britanic.

Brexit. Boris Johnson merge la New York fără mari speranțe

La începutul lunii septembrie, parlamentul britanic a votat o lege vizând evitarea unei ieşiri din Uniunea Europeană fără acord, care îl obligă pe şeful guvernului să ceară o amânare de trei luni a Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până la 19 octombrie.

În centrul divergenţelor între Londra şi Bruxelles se află clauza privind ''plasă de siguranţă ("backstop"), care prevede că Marea Britanie în întregime rămâne într-un "teritoriu vamal unic" cu UE, în lipsa unei soluţii mai bune la finalul perioadei de tranziţie, pentru a evita reintroducerea frontierei fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, stat membru al UE.

Preşedinţia Consiliului UE, deţinută în acest semestru de Finlanda, i-a cerut Marii Britanii o propunere de acord scrisă privind Brexitul până la sfârşitul lunii pentru a evita o ieşire fără acord, ultimatum respins însă de Londra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296092.91RON
1 ETH = 8615.88RON
1 LTC = 240.16RON
1 XRP = 6.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel