Brexit: Merkel vrea un acord cu Boris Johnson în următoarele 30 de zile

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Voință există, rămâne de văzut dacă se va ajunge și la rezultate concrete
Voință există, rămâne de văzut dacă se va ajunge și la rezultate concrete

Cancelarul german Angela Merkel şi-a reiterat miercuri apelul pentru ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană printr-un acord negociat, în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul britanic Boris Johnson, care a efectuat o vizită la Berlin, potrivit dpa.

Atât Merkel, cât şi Johnson vor un acord înainte ca Marea Britanie să părăsească UE la 31 octombrie. Totuşi, cancelarul a spus că s-au făcut pregătiri şi pentru un scenariu fără acord. Merkel a menționat că dorește să se asigure că Marea Britanie va părăsi UE în aşa fel încât cele două părţi să poată avea în continuare o relaţie strânsă şi amiabilă în viitor.

Angela Merkel consideră că este posibil să se ajungă în următoarele "30 de zile" la un acord negociat pentru o ieşire a Marii Britanii din UE, ocolind blocajul generat de mecanismul "plasei de siguranţă". Acest mecanism controversat a fost considerat până în prezent drept o poliţă de asigurare până când Regatul Unit şi cele 27 de ţări din UE vor găsi o soluţie pentru a stabili relaţiile lor viitoare şi aceasta în termen de doi ani.

"Dar se poate ajunge la aceasta în următoarele 30 de zile, de ce nu?" şi atunci plasa de siguranţă ar fi inutilă, a spus Merkel, invitând "să se facă eforturi pentru a se ajunge la aceasta". La rândul său, premierul britanic Boris Johnson a reafirmat că vrea să ajungă la un acord de ieşire din UE, dar clauza privind "plasa de siguranţă" ("backstop") între cele două Irlande trebuie suprimată, potrivit Reuters.

Citește și Brexit: Olandezii spun adio Regatului Unit. Ce idee le-a venit

"Avem destul din ce să facem un acord", a declarat şeful eurosceptic al guvernului britanic în cursul aceleiaşi conferinţe de presă. "Vreau să fie absolut clar pentru toţi prietenii noştri germani şi pentru guvernul german că noi toţi, în Regatul Unit, vrem să ajungem la un acord", a afirmat Boris Johnson. "Dar avem nevoie într-adevăr să suprimăm acest backstop", a declarat Johnson. "Şi dacă putem să o facem, sunt absolut sigur că vom putea să mergem înainte împreună", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0725
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.0722
USD
Azi 4.3271
Diferența -0.0172
Zi precendentă 4.3443
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0725 RON
USD flag1 USD = 4.3271 RON
GBP flag1 GBP = 5.8564 RON
CHF flag1 CHF = 5.4141 RON
AUD flag1 AUD = 2.8363 RON
DKK flag1 DKK = 0.6795 RON
CAD flag1 CAD = 3.1499 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4326 RON
SEK flag1 SEK = 0.4602 RON
XAU flag1 XAU = 482.6091 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471258.84RON
1 ETH = 18868.41RON
1 LTC = 472.43RON
1 XRP = 11.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20336.09-1.07%
BET-BK3925.25-0.80%
BET-EF1104.05-0.95%
BET-FI71579.700.50%
BET-NG1480.98-1.32%
BET-TR47192.56-1.06%
BET-TRN45628.82-1.06%
BET-XT1743.28-0.98%
BET-XT-TR3960.89-0.96%
BET-XT-TRN3839.44-0.96%
BETAeRO948.54-0.01%
BETPlus2981.71-1.01%
RTL45417.54-1.09%

Opinii

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel