Borsec va avea un parc de aventură în valoare de peste 5 milioane de lei

DCBusiness Team |
Data publicării:
Borsec
Borsec

Contractul de finanţare pentru construcţia unui parc de aventură în oraşul Borsec, judeţul Harghita, în valoare de peste 5 milioane de lei, a fost parafat de către ministrul Turismului, Bogdan Trif, potrivit unui comunicat transmis, luni, de ministerul de resort. 

'Această investiţie pune în valoare potenţialul zonei Borsec, o staţiune care oferă turiştilor posibilitatea de a petrece o vacanţă unică în orice sezon. Iată încă o dovadă că România este o destinaţie pentru 365 de zile pe an, pentru că oferă posibilitatea turiştilor de a se bucura de vacanţă oricând. La Borsec turiştii pot veni iarna să schieze, iar vara se pot bucura de apele minerale şi iată, în curând, şi de o sanie de vară', a spus Trif. 

Investiţia se ridică la 5,082 milioane de lei, iar contribuţia Ministerului Turismului este de 90% din investiţia de bază. 

Conform sursei citate, proiectul presupune construcţia unui sistem de săniuţe de vară demontabil, cu o lungime de aproape 1.400 de metri (pistă coborâre 825,17 metri şi pistă urcare 572,79 metri, diferenţă de nivel 125 metri). Accesul către vârful pistei se va face cu teleschiul existent prevăzut deja pentru pârtia de schi funcţională pe timpul sezonului rece, astfel că sania de vară va fi un plus pentru dezvoltarea zonei şi atragerea de turişti şi în timpul verii. 

Citește și: Tichete cadou sau tichete de vacanță? Cât vor primi angajații

'Observ ce amploare are turismul de tip wellness/spa în Europa şi ştiu bine ce potenţial are România din acest punct de vedere. Ministerul Turismului a luat măsuri concrete pentru ca aceste destinaţii să fie modernizate, reabilitate şi să corespundă standardelor europene. De aceea, staţiunile balneoclimaterice primesc finanţare de 90% dacă autorităţile locale depun proiecte la Ministerul Turismului, pentru că am decis prin Hotărâre de Guvern ca toate staţiunile cu potenţial balnear să fie catalogate precum staţiuni de interes naţional. O altă măsură ce a fost adoptată de Guvernul României prevede înfiinţarea Fondului de investiţii pus la dispoziţia tuturor autorităţilor locale care doresc să acceseze bani pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii staţiunilor balneoclimaterice. Şi Borsec trebuie să se regăsească pe lista staţiunilor cu proiecte în Masterplanului de investiţii a Ministerului Turismului. Aştept proiectele la minister', a subliniat ministrul Turismului. 

Ministerul de resort precizează că investiţia de la Borsec vine după ce şi alte proiecte importante au fost finanţate în ultimele luni cu bani din bugetul Ministerului Turismului: pârtiile de schi de la Câmpulung Moldovenesc (judeţul Suceava) şi Voineasa (judeţul Vâlcea), dar şi complexul de agrement de la Ocna Sibiului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291443.36RON
1 ETH = 14407.44RON
1 LTC = 404.09RON
1 XRP = 2.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel