Bomba cu efect întârziat de pe piața bancară. Costuri uriașe

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Autoritățile poloneze asigură că nu vor exista mari probleme
Autoritățile poloneze asigură că nu vor exista mari probleme

Principalele bănci poloneze au pus deoparte peste 1,96 miliarde zloţi, respectiv 525 de milioane de dolari, cu care să plătească pentru creditele ipotecare în franci elveţieni, după ce, recent, tribunalele poloneze au decis că i-au dus în eroare pe debitori, arată datele consultate de Reuters.

Însă aceste provizioane reprezintă doar 2% din întregul portofoliu de credite în franci al sectorului bancar polonez, care, potrivit datelor oficiale, se situa la 100 de miliarde de zloţi la finele lunii iunie, echivalentul a aproximativ o treime din toate creditele ipotecare poloneze.

Similar altor europeni, mii de polonezi au încheiat contracte de creditare în franci elveţieni, profitând de nivelul redus al dobânzilor oferite, în urmă cu un deceniu. Însă, mulţi debitori au văzut cum ratele lor lunare au crescut exploziv, după ce cursul de schimb al francului s-a dublat în urma crizei financiare globale. 

După o serie de decizii recente ale tribunalelor, care au dat câştig de cauză clienţilor în procesele cu băncile, Polonia este ultima ţară din Europa care nu a rezolvat încă problema creditelor în franci elveţieni, o problemă pe care Ungaria, Croaţia şi alte state au rezolvat-o în urmă cu câţiva ani. Băncile poloneze şi partidele politice au încercat timp de mai mulţi ani să evite o astfel de notă de plată, însă o decizie recentă a tribunalului de la Luxemburg nu le-a lăsat altă alegere decât să îi plătească pe debitori care, potrivit instanţelor, au fost induşi în eroare.

Acum, debitorii polonezi au început să dea în judecată băncile în tribunalele din Polonia şi au dobândit câştig de cauză în 9 din 10 cazuri, arată datele colectate de firma de consultanţă juridică Votum Robin Lawyers, ceea ce creşte presiunile cu care se confruntă băncile poloneze într-un moment în care trebuie să facă faţă şi crizei coronavirusului.

Citește și SALVATE de angajați. Pandemia a evidențiat un factor neașteptat

"Noi estimăm că întregul cost pentru sectorul bancar este de 20 de miliarde de zloţi, însă există şi alte estimări, în special cele ale Asociaţiei Băncilor, care sunt de câteva ori mai mari", a declarat Michal Sobolewski, analist la firma de brokeraj BOS. "Aceasta este o povară suplimentară pentru bănci, într-un moment în care economia este în cea mai proastă situaţie din ultimii ani", a adăugat Michal Sobolewski. Dacă în 2017 - 2019 numărul de cazuri ce vizau creditele în franci aflate pe rolul instanţelor din Polonia era de aproape 21.000, anul acesta a ajuns la 34.000, arată datele colectate de Votum Robin.

Cea mai mare bancă poloneză, PKO BP, a anunţat că în acest an a constituit provizioane în valoare de 636 milioane zloţi pentru riscurile legale care au legătură cu dosarele vizând creditele în franci, în timp ce alţi jucători importanţi, precum Santander Bank Polska şi mBank au pus şi ei deoparte 429, respectiv 496 milioane de zloţi în acelaşi scop.

"Piaţa a luat deja în calcul o parte din aceste riscuri, însă există unele bănci pentru care există posibilitatea unei lovituri", a declarat Marta Czajkowska-Baldyga, de la banca de investiţii Haitong IB. Cu toate acestea, Kamil Zubelewicz, un oficial de la Banca Naţională a Poloniei, crede că băncile vor face faţă acestei tensiuni. "Marea majoritate a băncilor va face faţă", a spus Zubelewicz. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 324996.67RON
1 ETH = 16489.44RON
1 LTC = 436.01RON
1 XRP = 2.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel