Barurile, cluburile şi discotecile din municipiul Constanţa se închid de VINERI

dans-club_resize_01566200
Studiu: Cheltuielile românilor pentru ieşitul în oraş în 2022, mai mari cu peste 30% faţă de 2021
S-a decis! Barurile, cluburile şi discotecile din municipiul Constanţa se închid de vineri, în contextul în care rata de infectare a ajuns la 9,62 la mia de locuitori.

Barurile, cluburile şi discotecile din municipiul Constanţa vor fi închise, începând de vineri, a decis Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. Incidenţa cazurilor de COVID în municipiu a ajuns la 9,62 la mia de locuitori.

„În municipiul Constanţa incidenţa cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus este în creştere, motiv pentru care Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Constanţa s-a întrunit astăzi pentru a decide ce măsuri se vor impune a fi respectate în perioada următoare”, a transmis Primăria Constanţa.

Raed Arafat face anunţul: Se carantinează sau NU Capitala

CLSU a decis să completeze hotărârea din 10 octombrie, introducând un articol care se referă la activitatea cu publicul a operatorilor economici. Decizia se bazează pe anexa 3, articolul 6, punctul 11 din HG 1090/2021.

„Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05:00-02:00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată Ia 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori”, se arată în hotărâre.

Incidenţa în municipiul Constanţa este, joi, de 9,62 la mia de locuitori.

Rata de infectare a COVID-19 calculată la 14 zile a ajuns, miercuri, în Bucureşti, la 15,1 cazuri la mia de locuitori, potrivit site-ului Direcţiei de Sănătate Publică. În urmă cu o zi, rata de incidenţă a fost de 14,71. Pe 13 septembrie, incidenţa COVID-19 în Bucureşti era 1,52 la mia de locuitori, conform site-ului DSP.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close