Avionul lui Ceaușescu se vinde. Prețul ridicol de la care pleacă licitația

Matei Ion |
Data publicării:
Nicolae Ceaușescu / Sursa: Fototeca online a comunismului românesc
Nicolae Ceaușescu / Sursa: Fototeca online a comunismului românesc

Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu - Rombac "Super One-Eleven", va fi scos la vânzare la preţul de pornire de 25.000 de euro, pe 27 mai, la licitaţia de eleganţă "All star game" organizată de Artmark.

Potrivit Artmark, în august 1982 era prezentat public primul şi singurul avion de pasageri construit în România - ROMBAC 1-11 sau Rombac One-Eleven, iar primul zbor oficial a fost executat în toamna aceluiaşi an pe aeroportul Băneasa, în faţa întregii conduceri a statului român. Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta Bucureşti-Timişoara, iar prima cursă externă a acestui aparat a fost efectuată în martie acelaşi an pe ruta Bucureşti-Londra. Astfel, România devenea primul stat comunist din lume, exceptând URSS, care producea un avion de pasageri cu reacţie, motoarele fiind fabricate în ţara noastră la uzinele Aerofina şi Turbomecanica, sub licenţă Rolls Royce.

Avionul "Super One-Eleven", scos la licitaţie, a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu timp de 4 ani, între 1986 şi 1989.

La licitaţie va fi scos şi avionul prezidenţial "Negreşti", folosit pentru zborurile prezidenţiale din timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu. Acest avion este ultimul Rombac 1-11 construit în România, efectuând primul zbor în 1989 şi are preţul de pornire de 25.000 de euro.

Citește și: Ion Mihai Pacepa, a murit de Covid-19. Fostul general de Securitate avea 92 de ani

Artmark arată că cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, categoria tezaur, iar vânzarea are caracter de lichidare, fiind puse în licitaţie în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia. Acestea pot fi vizionate începând de miercuri fie în catalogul online al licitaţiei, pe www.artmark.ro, fie fizic pe platforma Aeroportului Internaţional Henri Coandă, în incinta Bazei 90 Transport Aerian Otopeni "Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu". Accesul şi vizionarea se realizează, având în vedere regimul legal special al perimetrului locaţiei de depozitare şi expunere, pe bază de programare prealabilă.

Limuzina Paykan Hillman-Hunter, 1974, din colecţia lui Nicolae Ceauşescu, primită cadou de acesta de la Şahul Mohammad Reza Pahlavi, cu prilejul alegerii drept preşedinte al RSR, va fi şi ea scoasă la vânzare la preţul de pornire de 4.000 de euro. Lotul este însoţit de certificat RAPPS.

Licitaţia cuprinde peste 160 de obiecte, iar printre cele mai bine cotate se mai numără: un inel din aur alb decorat cu un diamant central pear-shaped, anturat de diamante şi briliante, la preţul de pornire de 40.000 de euro, un ceas de mână Franck Muller Double Mistery , ornat cu diamante şi rubine, la 20.000 de euro, un ceas de mână Audemars Piguet Royal Oak Offshore, la 15.000 de euro, un ceas de mână Ulysse Nardin Freak Tourbillion, la 11.000 de euro. 

SURSA FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0026
Zi precendentă 4.9737
USD
Azi 4.6818
Diferența 0.0154
Zi precendentă 4.6664
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 16-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6818 RON
GBP flag1 GBP = 5.8284 RON
CHF flag1 CHF = 5.1289 RON
AUD flag1 AUD = 3.0047 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3944 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4262 RON
SEK flag1 SEK = 0.4279 RON
XAU flag1 XAU = 356.8240 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294568.74RON
1 ETH = 14330.24RON
1 LTC = 371.31RON
1 XRP = 2.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16811.20 -0.57%
BET-BK 3082.20 -0.87%
BET-FI 60140.71 -0.56%
BET-NG 1201.09 -0.59%
BET-TR 34881.21 -0.57%
BET-TRN 34077.24 -0.57%
BET-XT 1432.99 -0.62%
BET-XT-TR 2939.88 -0.62%
BET-XT-TRN 2876.95 -0.62%
BETAeRO 1066.95 0.06%
BETPlus 2484.87 -0.58%
RTL 36892.26 -0.57%

Comunicate de presa

Contrabanda cu tutun
O linie electrică inedită în România
Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel