Avion de pe ruta Atena - Vilnius, deturnat de Belarus din cauza unui opozant aflat la bord

Matei Ion |
Data publicării:
 Roman Pratasevich se afla la bordul avionului deturnat de Belarus
Roman Pratasevich se afla la bordul avionului deturnat de Belarus

Canalul de Telegram de opoziţie Nexta din Belarus a anunţat duminică faptul că unul dintre foştii săi colaboratori a fost reţinut după aterizarea de urgenţă la Minsk a avionului civil în care se afla şi care se îndrepta spre Vilnius, denunţând o nouă măsură de represiune din partea regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, în timp ce preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a spus că este vorba de un "act abject", relatează AFP.

Roman Protasevici, 26 de ani, a fost reţinut pe aeroportul din Minsk după ce a coborât din avionul care provenea de la Atena şi avea ca destinaţie Vilnius, capitala Lituaniei, a explicat Nexta pe reţelele de socializare.

Conform acestei surse, avionul a fost deviat de pe traiectoria sa în urma unei "alerte cu bombă". Serviciul de presă al preşedinţiei belaruse a precizat pentru Telegram că un avion de vânătoare MiG-29 a fost trimis de armată pentru a intercepta această aeronavă.

În noiembrie anul trecut, serviciile de securitate belaruse (KGB) l-au plasat pe Protasevici pe lista "persoanelor implicate în activităţi teroriste".

Tânărul este un fost colaborator al Nexta, o instituţie media care a jucat un rol de prim-plan în marele val de contestare faţă de realegerea în 2020 a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994.

Arestarea a fost condamnată imediat de opozanta Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil în Lituania. Ea a scris pe Twitter că regimul "a forţat" aterizarea avionului lui Roman Protasevici care, în opinia sa, "riscă pedeapsa cu moartea în Belarus".

Belarus. Dictatorul n-a fugit! Lidera opoziţiei admite că ''a pierdut strada''

La rândul său, preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a spus că arestarea opozantului belarus la Minsk, după deturnarea avionului care îl ducea la Vilnius, este un "act abject".

"Un eveniment fără precedent! Un avion civil de pasageri care zbura spre Vilnius a fost constrâns să aterizeze la Minsk", a scris pe Twitter şeful statului lituanian.

Opozantul Roman Protasevici "a fost arestat, regimul (de la Minsk) fiind în spatele acestui act abject", a adăugat Nauseda.

"Cer eliberarea de urgenţă a lui Roman Protasevici", a mai transmis el, făcând apel la NATO şi UE, din care face parte şi Lituania, "să reacţioneze imediat la ameninţarea reprezentată de regimul belarus la adresa aviaţiei civile internaţionale", conform unui comunicat separat difuzat de biroul său de presă.

"Voi vorbi despre asta la summitul UE de la Bruxelles" de săptămâna viitoare, a adăugat el.

Lituania i-a acordat statut de refugiat lui Roman Protasevici, fost colaborator al Nexta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293333.42RON
1 ETH = 8620.67RON
1 LTC = 233.15RON
1 XRP = 6.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27981.48-0.67%
BET-BK5586.43-0.82%
BET-EF1500.03-0.66%
BET-FI106973.290.52%
BET-NG2004.72-0.26%
BET-TR65525.73-0.67%
BET-TRN63296.23-0.67%
BET-XT2424.71-0.60%
BET-XT-TR5550.58-0.60%
BET-XT-TRN5376.29-0.60%
BETAeRO1003.16-0.50%
BETPlus4054.52-0.65%
RTL62945.50-0.63%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel