Au fost reluate cursele TAROM: Piloții au ajuns la un acord cu șefii companiei

Delia Gheață |
Data actualizării: | Data publicării:
Tarom
Tarom

După o zi de haos, cu zeci de curse anulate si sute de pasageri blocați în aeroporturi, lucrurile par să revină la normal. Cineva trebuie însă să plătească pierderile înregistrate.

Compania aeriană națională TAROM a anunțat că a fost încheiat un acord cu personalul navigant, asigurând astfel reluarea operării zborurilor în regim normal. În această dimineața, toate zborurile regulate, atât interne cât și internaționale, se desfășoară conform programului.

Aspecte salariale

"Ca urmare a dialogului continuu cu reprezentanții personalului navigant, după situația dificilă de luni, 8 iulie, când numeroase zboruri au fost anulate din cauza declarațiilor de inaptitudine pentru zbor ale personalului, am reușit să încheiem un acord pentru revenirea la normalitate. În dimineața zilei de 9 iulie, toate zborurile regulate se desfășoară conform programărilor de zbor", afirmă TAROM într-un comunicat. 

Acordul, rezultat al negocierilor, de peste cinci ore, dintre Consiliul de Administrație al companiei și reprezentanții personalului navigant, abordează aspecte salariale care vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă.

”Cerem scuze pasagerilor”

"Ne cerem scuze pasagerilor pentru disconfortul creat luni, 8 iulie, când numeroase zboruri au fost anulate din cauza declarațiilor de inaptitudine pentru zbor ale personalului navigant. Compania TAROM face toate eforturile pentru a diminua impactul asupra planurilor de călătorie ale pasagerilor. Am oferit alternative și suntem în contact direct cu pasagerii pentru reprogramarea zborurilor, rambursări sau alte opțiuni disponibile", a precizat sursa citată.

În contextul acestor evenimente, TAROM a anulat zeci de curse interne și internaționale luni. Conform Sindicatului Piloților de Linie din România (SPLR), compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro pe parcursul protestului de luni, care a fost un semnal de alarmă împotriva condițiilor actuale de muncă și managementului deficitar din companie.

Cine plătește 

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat că TAROM va trebui să despăgubească pasagerii ale căror zboruri au fost anulate luni. El a precizat că până la 30 de piloți, dintr-un total de aproape 150, s-au declarat inapți de zbor, ceea ce reprezintă aproximativ 20%.

Fondată în 1954, Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Este membră a Alianței SkyTeam din 2010 și deține o flotă de 18 aeronave, operând 70 de destinații. Din 1993, TAROM este membră a Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0881
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3364
Diferența -0.0085
Zi precendentă 4.3449
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0881 RON
USD flag1 USD = 4.3364 RON
GBP flag1 GBP = 5.8273 RON
CHF flag1 CHF = 5.4655 RON
AUD flag1 AUD = 2.8794 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1497 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4686 RON
XAU flag1 XAU = 614.9369 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384429.55RON
1 ETH = 13066.62RON
1 LTC = 334.81RON
1 XRP = 8.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24046.730.79%
BET-BK4759.500.44%
BET-EF1309.020.91%
BET-FI91349.56-0.31%
BET-NG1772.600.63%
BET-TR56311.570.79%
BET-TRN54395.560.79%
BET-XT2077.520.77%
BET-XT-TR4755.780.77%
BET-XT-TRN4606.460.77%
BETAeRO927.14-0.57%
BETPlus3496.760.75%
RTL54121.730.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel