Argentina. Cazul 'Vaccinuri pentru VIP-uri' ia amploare

Rusia vrea să producă un număr impresionant de doze de vaccin
Rusia vrea să producă un număr impresionant de doze de vaccin

Ministerul argentinian al Sănătăţii a publicat luni o listă cu 70 de persoane care au primit preferenţial vaccinul împotriva COVID-19, a cărei dezvăluire a declanşat scandalul "vaccinurilor pentru VIP"

Pe listă se află preşedintele Alberto Fernandez şi membrii cabinetului său, precum şi ministrul economiei, Martin Guzman, ambasadorul Argentinei în Brazilia, fostul preşedinte Eduardo Duhalde, soţia sa şi copiii lor, precum şi oficiali care nu se încadrau în categoria populaţiei ţintă pentru primele 1,8 milioane de doze de vaccin primite în ţară.

Personalului din domeniul sănătăţii i s-a acordat prioritate pentru vaccinare, iar administrarea vaccinului la persoanele cu vârsta peste 70 de ani în provincie şi peste 80 de ani în Buenos Aires abia a început.

Scandalul a izbucnit vinerea trecută când un jurnalist a declarat la un post de radio că, pe baza prieteniei sale cu fostul ministru al sănătăţii Gines Gonzalez Garcia, nevoit ulterior să demisioneze, el a fost vaccinat în incinta ministerului de către personalul spitalului public din publicul din Buenos Aires posedând 3.000 de doze.

Citește și: 

"Aceste 3.000 de doze de vaccin nu au fost în niciun caz la discreţia ministerului", a declarat luni noul ministru al sănătăţii, Carla Vizzotti.

Argentina, ţară cu 44 de milioane de locuitori, are peste două milioane de cazuri de COVID-19 pentru 51.000 de decese.

Până în prezent, ţara a primit 1,22 milioane de doze de vaccin rusesc Sputnik V şi 580.000 de doze de Covishield de la Indian Serum Institute, rezultat dintr-un transfer de tehnologie de la AstraZeneca. Guvernul se aşteaptă să primească "în zilele următoare" un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența -0.0018
Zi precendentă 5.0908
USD
Azi 4.314
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.3146
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380913.79RON
1 ETH = 12766.91RON
1 LTC = 331.20RON
1 XRP = 8.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel