Arabia Saudită vrea un aeroport care să uluiască o lume întreagă

Simona Haiduc |
Data publicării:
Riad, un oraș care va cunoaște o dezvoltare incredibilă
Riad, un oraș care va cunoaște o dezvoltare incredibilă

Arabia Saudită anunță planuri pentru un aeroport central cu șase piste, la Riad. 

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a anunțat luni planurile de transformare a aeroportului din Riad într-un hub aviatic masiv, cu șase piste paralele, conceput pentru a gestiona până la 120 de milioane de călători până în 2030, a anunțat agenția oficială de presă SPA.

Fondul suveran de investiții al Arabiei Saudite, Fondul de investiții publice (PIF), va construi Aeroportul Internațional ”Regele Salman”, care ar urma să se întindă pe o suprafață de 57 de kilometri pătrați (22,01 mile pătrate) și să includă actualul aeroport, ”Regele Khaled”, precizează aceeași agenție.

Aviația face parte dintr-o strategie guvernamentală care și-a propus să transforme țara într-un centru global de transport și logistică până în 2030. Aeroportul din Riad va constitui baza de operațiuni a unei companii aeriene nou-nouțe, RIA, care va concura cu marile companii regionale Emirates și Qatar Airways.

Regatul și-a stabilit obiective înalte pentru a-și diversifica economia și a-și reduce dependența de petrol, investind sute de miliarde de dolari într-un plan numit Vision 2030, inițiat de prințul Mohammed, conducătorul de facto al regatului.

"Proiectul aeroportului face parte din viziunea Arabiei Saudite de a transforma Riadul într-unul dintre primele 10 orașe economice din lume și de a susține creșterea populației Riadului la 15-20 de milioane de locuitori până în 2030", a declarat SPA.

Potrivit sursei citate, Aeroportul ”Regele Salman” va crea 103.000 de locuri de muncă directe și indirecte, va gestiona 185 de milioane de pasageri și 3,5 milioane de tone de marfă până în 2050.

Nu au fost oferite detalii despre investițiile planificate, dar o persoană familiarizată cu planurile a declarat pentru Reuters că departamentul de aviație al PIF primește fonduri considerabile pentru a crea un ecosistem de companii aeriene de marfă și de pasageri, companii de reparații și aeroporturi.

Compania aeriană de stat Saudia, care împlinește 77 de ani de activitate, va avea sediul în orașul Jeddah, situat la Marea Roșie, ca parte a strategiei de transport pentru stabilirea celor două hub-uri. Regatul se află deja în discuții cu producătorii de aeronave Airbus SE și Boeing Co. pentru comenzi atât pentru Saudia, cât și pentru RIA.

Arabia Saudită va organiza Jocurile Asiatice de Iarnă într-un oraș care nu există VIDEO

Este doar un proiect integrat în cadrul unui oraș futurist care nu există încă. "Deșerturile și munții din Arabia Saudită vor fi curând teren de joacă pentru sporturile de iarnă", a anunțat Consiliul Olimpic al Asiei, sau OCA, într-un comunicat, citat de AFP.

Mai mare ca Israelul

Potrivit documentului, viitoarea stațiune montană va fi amplasată în orașul Neom. Problema este că acest oraș se află încă în fază de proiect. Realizarea lui va costa 500 de miliarde de dolari și ar urma să adăpostească până la 9 milioane de locuri până în 2045, după cum preciza, în iulie, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman - care este președintele consiliului de administrație al Neom. Se presupune că Neom se va întinde pe să se întindă pe o suprafață de peste 16.5000 de kilometri pătrați, ceea ce îl va face mai mare decât Israelul sau Kuweit, conform unui raport din februarie al BBC.

Unul dintre cele mai controversate proiecte

Jocurile sunt programate să aibă loc în Trojena, o dezvoltare în cadrul Neom și care ar urma să includă un complex de schi pe tot parcursul anului, un lac cu apă dulce și hoteluri de lux, potrivit site-ului oficial al Neom. Trojena se află la aproximativ 50 de kilometri de coasta saudită, iar temperaturile de iarnă sunt adesea sub zero grade.

Dar, la fel ca restul Neom, Trojena nu .... Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 326120.32RON
1 ETH = 16465.02RON
1 LTC = 438.82RON
1 XRP = 2.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16902.19 0.43%
BET-BK 3093.77 0.18%
BET-FI 60144.45 0.03%
BET-NG 1215.96 0.52%
BET-TR 35070.03 0.43%
BET-TRN 34261.70 0.43%
BET-XT 1441.57 0.40%
BET-XT-TR 2957.51 0.40%
BET-XT-TRN 2894.20 0.40%
BETAeRO 1082.19 -0.68%
BETPlus 2493.91 0.41%
RTL 37133.46 0.44%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel