Apă de la robinet, nu îmbuteliată. Legea a trecut de Senat

apa_34708400
Apa de la robinet să fie servită și la restaurante
O propunere legislativă de completare a Legii nr.458/2002 privind calitatea apei, inițiativă depusă de un grup de aleși ai USR și care militează în favoarea înlocuirii apei îmbuteliate cu cea potabilă, de la robinet, a fost adoptată tacit în Senatul României.

Pornind de la faptul că, în România, consumul de apă îmbuteliată a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani, ajungând, în 2017, la 90 de litri pe cap de locuitor, autorii proiectului de act normativ constată, în expunerea de motive, că această evoluție contribuie la sporirea cantității de deșeuri din plastic, în condițiile în care reciclarea acestuia se dovedește deficitară.

Potrivit aceluiași document explicativ, în condițiile în care România reciclează doar 780.000 de tone de totalul de 6 milioane de tone de deșeuri produse, adică doar 13%, majoritatea deșeurilor care nu intră în acest circuit ajung în mediul înconjurător, în râuri și oceane. Iar persoanele care consumă resurse de hrană provenite din mări sau oceane îngurcitează peste 11.000 de microparticule de plastic pe an, se subliniază în expunerea de motive.

În aceste condiții, înlocuirea apei îmbuteliate cu apa potabilă de la robinet este o măsură necesară de prevenție ce poate contribui la reducerea consumului de platisc, explică autorii propunerii legislative, potrivit cărora, demersul lor vine să umple un gol legislativ privind ”obligația restaurantelor, a angajatorilor sau a instituțiilor publice de a furniza gratuit apă potabilă. De aceea, prezenta propunere prevede obligația de a furniza, la cere și în mod gratuit, apă potabilă de la robinet de către autoritățile administrației publice centrale și locale pentru persoanele prezente în sediile lor”, subliniază documentul aprobat tacit de Senat.

Citește și Apa de la robinet. Surpriza pregătită de senatori

Trăgând o concluzie, semnatarii proiectului arată că inițiativa lor ”va avea multiple efecte pozitive”. Pe de o parte va reduce consumul produselor cu impact negativ asupra sănătății cetățenilor, iar pe de alta, va contribui la reducerea deșeurilor de plastic de unică folosință.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close