Anunțul OMS privind sfârșitul pandemiei nu este cel așteptat

vaccinare-2_resize_61888400
Etapa a treia de vaccinare a fost devansată în mai multe localități din România
Deși răspândirea Covid-19 a fost încetinită în unele țări din cauza carantinelor și a programelor de vaccinare, este „prematur” și „nerealist” să credem că pandemia se va încheia până la sfârșitul anului, a explicat directorul executiv al Organizației Mondiale a Sănătății.

Într-o conferință de presă de la Geneva, dr. Michael Ryan a spus că, în timp ce vaccinarea celor mai vulnerabili oameni, inclusiv a lucrătorilor din domeniul sănătății, va contribui la eliminarea „tragediei și a fricii” și va ajuta la reducerea presiunii asupra spitalelor, ”virusul este este departe de a fi controlat".

„Va fi foarte prematur și cred că este și nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârșitul anului”, a spus Ryan.

”Chiar dacă care vaccinurile încep să aibă impact asupra numărului deceselor și a spitalizărilor, dar nu au un impact semnificativ asupra dinamicii de transmitere și a riscului de transmitere, iar atunci când acest lucru se va întâmpla cred că vom merge accelerat spre controlul acestei pandemii”, este de părere Michael Ryan.

Numărul de noi infecții la nivel mondial a crescut săptămâna trecută pentru prima dată în aproape două luni. Cazurile raportate au crescut în patru dintre cele șase regiuni ale OMS: America, Europa, Asia de sud-est și estul Mediteranei.

„Acest lucru este dezamăgitor, dar nu surprinzător”, a spus și directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.

”Lucrăm pentru a înțelege mai bine aceste creșteri ale transmisiei. Unele dintre ele par a fi cauzate de relaxarea măsurilor de sănătate publică, circulației continue a variantelor și oamenilor care lasă jos garda. ”

OMS avertizează POPULAȚIA de pe întreaga PLANETĂ

Tedros Adhanom Ghebreyesus a mai explicat că în timp ce vaccinurile ar ajuta la salvarea vieții, ”dacă țările se bazează exclusiv pe vaccinuri, fac o greșeală. Măsurile de bază privind sănătatea publică rămân la temelia siguranței”, a spus el.

Tedros a subliniat, de asemenea, inegalitatea în accesul la vaccinuri. El a salutat primele doze de vaccin administrate luni în Africa, în Coasta de Fildeș și Ghana. El a adăugat însă că ”este regretabil că acest lucru se întâmplă la aproape trei luni după ce unele dintre cele mai bogate țări au început campaniile de vaccinare”.

”Țările nu sunt într-o cursă între ele, aceasta este o cursă comună împotriva virusului.
Nu cerem țărilor să își pună propriile populații în pericol. Solicităm tuturor țărilor să facă parte dintr-un efort global de suprimare a virusului peste tot”, a mai spus șeful OMS.

”Suntem, de asemenea, îngrijorați de arestarea raportată a lucrătorilor din domeniul sănătății din Myanmar, care ar putea afecta răspunsul la Covid-19 și furnizarea altor servicii esențiale de sănătate. Și în Etiopia, conflictul aflat în curs în regiunea Tigray a scos din funcțiune multe unități de sănătate și spitale. Suntem profund îngrijorați de riscul bolilor cauzate de lipsa de hrană, apă curată, adăpost și acces la îngrijirea sănătății”, a conchis Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close