Anunț IMPORTANT pentru PENSIONARI. Cum vor primi BANII

Antonia Popescu |
Data publicării:
Guvernanții ne anunță că următorul pas este relaxarea restricțiilor
Guvernanții ne anunță că următorul pas este relaxarea restricțiilor

Anunț important pentru pensionarii din mediul rural. Urmează o schimbare importantă în ceea ce privește distribuirea pensiilor. Concret, banii nu vor mai ajunge cash la aceștia, ci prin intermediul unui sistem de carduri și prin amplasarea unor bancomate pe raza comunelor sau satelor.

Directorul general al Poștei Române, Horia Grigorescu, a anunțat această schimbare.

"Practic, compania a avut foarte mult de suferit, pentru că, spre exemplu, instanţele de judecată nu mai aveau termene de judecată, nu se mai trimiteau cereri de chemare în judecată, citaţii ş.a.m.d. De asemenea, ANAF-ul nu mai trimitea somaţii, nu mai demara proceduri de executare silită. (…). Suntem conştienţi că pensiile de stat nu vor mai fi distribuite fizic într-un orizont de timp mediu şi de la această realitate va trebui să plecăm dacă vrem să punem bazele unei supravieţuiri reale a Poştei Române, să rămână un jucător important pe această piaţă", a spus Grigorescu.

Pensii militare. Pensia de urmaș. Cine are dreptul

Potrivit acestuia, rezultatele acestei modificări se vor vedea peste doi sau trei ani.

"Compania are în derulare un proiect în urma căruia, dacă se va concretiza, va permite Poştei Române să doteze localităţile rurale şi mici urbane cu bancomate, cu POS-uri, cu servicii financiare în interiorul oficiilor poştale. Rezultatele acestui proiect se vor vedea peste 2-3 ani. Vorbim şi de constituirea de conturi poştale care, în viitor, vor migra către veritabile conturi bancare.Astfel, venim în sprijinul oamenilor care nu au acces la servicii financiare, dar şi în sprijinul companiei, în supravieţuirea şi reconstruirea acestei companii în viitor", a precizat Horia Grigorescu, pentru Profit.

Horia Grigorescu susține că "Poşta a strâns cureaua cât a putut, din toate perspectivele, pe zona cheltuielilor inutile, a economisit fiecare bănuţ, a profitat de toate facilităţile fiscale existente şi a reuşit, astfel, să achite datoriile istorice la stat, 135 milioane de lei".

Pensii 2021. Noul soft al Ministerului Muncii a intrat în funcţiune

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că noul soft care va colecta datele din toate cele aproape 5 000 000 de dosare din sistemul public de pensii este folosit în procesul de evaluare a dosarelor din toată țara.

"Softul include o matrice de colectare detaliată a datelor din aceste dosare tocmai pentru a permite, ulterior, recalcularea pensiilor în funcție de formula pe care o va stabili noua lege, după dezbaterea ei în Parlament. În paralel cu identificarea soluției tehnice pentru colectarea datelor - softul prezentat astăzi, avansăm cu proiectul legislativ de reformă a sistemului public de pensii, aflat acum în lucru la Ministerul Muncii", a explicat Raluca Turcan, potrivit A3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.65
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.65
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 06-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6500 RON
GBP flag1 GBP = 5.8180 RON
CHF flag1 CHF = 5.0964 RON
AUD flag1 AUD = 3.0368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3893 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4198 RON
SEK flag1 SEK = 0.4254 RON
XAU flag1 XAU = 344.1075 RON
Monede Crypto
1 BTC = 297329.18RON
1 ETH = 14597.61RON
1 LTC = 376.23RON
1 XRP = 2.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17220.62 0.94%
BET-BK 3164.24 0.85%
BET-FI 60122.56 -0.35%
BET-NG 1230.92 0.64%
BET-TR 35730.69 0.94%
BET-TRN 34907.14 0.94%
BET-XT 1464.79 0.75%
BET-XT-TR 3005.12 0.75%
BET-XT-TRN 2940.77 0.75%
BETAeRO 1054.57 0.33%
BETPlus 2542.77 0.93%
RTL 37780.44 0.89%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel