Anul 2021 mai NEGRU decât 2020? Previziuni SUMBRE

Antonia Popescu |
Data publicării:
Anul 2021 mai NEGRU decât 2020? Previziuni SUMBRE
Anul 2021 mai NEGRU decât 2020? Previziuni SUMBRE

Acestea sunt profețiile lui Nostradamus pentru anul 2021.

Foamete biblică

Nostradamus ar fi prezis pentru 2021 şi o foamete de proporţii. De altfel, nu este pentru prima dată când se vorbeşte despre aşa ceva. Pandemia de coronavirus a zguduit economia mondială şi experţii susţin că trebuie să ne aşteptăm la o foamete de mari proporţii.

Horoscop 2021. BANII sau IUBIREA? Zodiile FERICITE

O furtună solară

Tot în 2021 ar urma să aibă loc şi o furtună solară, cu grave consecinţe pentru Pământ: ”Vom vedea cum apa creşte şi pământul cade sub ea”, este unul dintre versurile care anunţă dezastrul. Profeţiile lui Nostradamus susţin că oamenii vor emigra astfel înspre zonele sigur şi va începe o uriaşă luptă pentru puţinele resurse care vor rămâne. Cei de la Marca, citați de Telekomsport.ro, susţin însă că acest catren s-ar putea referi, de fapt, la efectele încălzirii globale.

Pământul va fi lovit de un asteroid

Impactul Pământului cu un corb venit din spaţiu ar fi dus la dispariţia dinozaurilor, susţin cercetătorii. Nostradamus susţine că, în 2021, Pământul ar urma să fie lovit din nou de un asteroid. De altfel, NASA a avertizat că există acest risc. Marea ameninţare vine de la asteroidul 2009 KF1, care se află la o distanţă destul de mică de pământ. Experţii de la NASA susţin că, pe 6 mai 2021, acest asteroid ar urma să treacă cel mai aproape de Pământ şi nu exclud ca forţa gravitaţională să-l atragă pe Terra.

Un cutremur devastator

Tot pentru anul 2021, Nostradamus ar fi prezis un cutremur devastator. Acesta ar urma să aibă loc în California, pe 25 noiembrie 2021. De altfel, California este zguduită frecvent de cutremure cauzate de activitatea Pământului pe celebra falie San Andreas, unde se întâlnesc două mari plăci tectonice.

Soldaţi cu cipuri implantate în creier

O altă previziune a lui Nostradamus pe 2021 dă apă la moară celor care cred în teoriile conspiraţiei. Potrivit profeţiilor, soldaţii vor beneficia din plin de inteligenţa artificială şi în creierul lor vor fi implantate cipuri, pentru a-i transforma în super războinici, capabili să beneficieze de abilităţi incredibile. Aceşti super soldaţi vor fi aparent necesari pentru a salva rasa umană de la dispariţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.06
Diferența -0.0003
Zi precendentă 5.0603
USD
Azi 4.2961
Diferența 0.0044
Zi precendentă 4.2917
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0600 RON
USD flag1 USD = 4.2961 RON
GBP flag1 GBP = 5.8673 RON
CHF flag1 CHF = 5.4155 RON
AUD flag1 AUD = 2.8177 RON
DKK flag1 DKK = 0.6782 RON
CAD flag1 CAD = 3.1616 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4267 RON
SEK flag1 SEK = 0.4502 RON
XAU flag1 XAU = 460.7924 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469407.87RON
1 ETH = 11050.56RON
1 LTC = 375.61RON
1 XRP = 9.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18614.05-0.26%
BET-BK3523.390.03%
BET-EF1012.35-0.28%
BET-FI61449.210.18%
BET-NG1351.390.11%
BET-TR43108.38-0.26%
BET-TRN41688.77-0.26%
BET-XT1586.72-0.20%
BET-XT-TR3598.02-0.20%
BET-XT-TRN3488.42-0.20%
BETAeRO859.70-0.87%
BETPlus2733.90-0.23%
RTL41274.97-0.36%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel