ANRE aprobă investiții suplimentare pentru racordări la gaze

Operatorii au prevăzut, suplimentar faţă de planul anual, sume destinate realizării lucrărilor de extindere şi racordare în valoare totală, până la această dată, de peste 365 milioane lei.
Operatorii au prevăzut, suplimentar faţă de planul anual, sume destinate realizării lucrărilor de extindere şi racordare în valoare totală, până la această dată, de peste 365 milioane lei.

Operatorii de transport şi distribuţie a gazelor naturale vor realiza investiţii totale de peste 1,6 miliarde de lei aferente anului 2021, potrivit unui comunicat ANRE.

Operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie a gazelor naturale au transmis, iar ANRE a aprobat, planurile anuale de investiţii pentru anul 2021 în valoare totală de 1,3 miliarde lei, care cuprind lucrările ce au ca scop îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă a serviciului, a siguranţei în funcţionare, a eficienţei energetice a sistemelor, precum şi reducerea costurilor de operare şi mentenanţă.

Având în vedere noile obligaţii legale, pentru anul 2021, operatorii au prevăzut suplimentar faţă de planul anual de investiţii iniţial întocmit sume destinate realizării lucrărilor de extindere şi racordare în valoare totală, până la această dată, de peste 365 milioane lei, ceea ce reprezintă o suplimentare cu circa 26% a efortului investiţional anual.

Astfel, Transgaz are în plan investiţii de 825 milioane de lei în reţea şi alte 13 milioane suplimentar în racordări şi extinderi.

În cazul Delgaz Grid, este vorba de 198 milioane de lei plan de investiţii şi 72 milioane de lei investiţii suplimentare. E.ON şi-a planificat 226 milioane de lei şi 238 milioane de lei investiţii suplimentare.

Citește și: Salariul mediu a scăzut în februarie. Cele mai AFECTATE domenii

În plus, pentru dezvoltarea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale pe teritoriul naţional, prin Ordonanţă de urgenţă nr. 128/2020 aprobată prin Legea nr. 214/2020, a fost instituit Programul naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale, în valoare totală de circa 3,872 miliarde lei pentru perioada de programare 2021-2027, care poate fi accesat de unităţile administrativ-teritoriale individual sau în parteneriat, precum şi de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, pentru înfiinţarea/extinderea/transformarea reţelelor de distribuţie inteligentă a gazelor naturale pentru racordarea consumatorilor casnici şi a clienţilor noncasnici.

Potrivit Agerpres, sursele de finanţare pentru acest program sunt fondurile externe nerambursabile în cadrul axei prioritare 8 "Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale" din cadrul POIM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0378
Diferența 0.0603
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.4517
Diferența 0.0614
Zi precendentă 4.3903
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0378 RON
USD flag1 USD = 4.4517 RON
GBP flag1 GBP = 5.9272 RON
CHF flag1 CHF = 5.3932 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6751 RON
CAD flag1 CAD = 3.2199 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4286 RON
SEK flag1 SEK = 0.4611 RON
XAU flag1 XAU = 483.5504 RON
Monede Crypto
1 BTC = 417847.51RON
1 ETH = 7900.61RON
1 LTC = 363.66RON
1 XRP = 9.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16567.34-0.47%
BET-BK3091.24-0.66%
BET-EF904.65-0.35%
BET-FI57747.95-2.18%
BET-NG1200.05-0.38%
BET-TR36533.78-0.47%
BET-TRN35510.70-0.47%
BET-XT1418.85-0.67%
BET-XT-TR3075.71-0.67%
BET-XT-TRN2995.99-0.67%
BETAeRO799.12-2.21%
BETPlus2441.76-0.54%
RTL37030.97-0.42%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel