Pe scurt, ordinul pune „ștampila” oficială pe formularul cu care persoanele fizice își declară veniturile obținute în afara salariului și își stabilesc obligațiile fiscale către stat. Nu vorbim despre o taxă nouă, ci despre clarificarea și standardizarea mecanismului prin care statul colectează impozitul pe venit și contribuțiile sociale din zona în care nu există reținere automată la sursă.

Ce este, de fapt, Declarația unică și cine o completează

Declarația unică a devenit, în ultimii ani, documentul central pentru foarte multe persoane care câștigă bani din activități independente, profesii liberale, chirii, drepturi de autor sau alte surse impozabile. Logica ei e simplă, dar responsabilitatea e mare: nu mai aștepți să îți vină „de undeva” o decizie de impunere, ci îți calculezi singur, în baza regulilor, impozitul și contribuțiile.

Ordinul ANAF de acum confirmă că acest sistem continuă și în perioada următoare și fixează forma oficială a formularului, astfel încât depunerea și prelucrarea să se facă unitar.

În miezul discuției sunt persoanele care au venituri pentru care statul nu face reținere automată, cum se întâmplă la salarii. Dacă ești PFA sau ai venituri dintr-o activitate independentă, dacă închiriezi un apartament, dacă ai venituri din drepturi de autor ori din alte surse care intră sub regimul Declarației unice, formularul 212 este, de regulă, canalul prin care îți declari veniturile și stabilești cât datorezi.

Citește și: Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Ce schimbă ordinul: mai puțină improvizație, mai multă procedură

Ordinul nu schimbă această realitate, dar pune ordine în modul în care sunt așezate rubricile, ce se cere la completare și cum se gestionează documentul în sistemele ANAF.

Noutatea nu este ideologică, ci administrativă: ordinul aprobă modelul formularului, conținutul lui și regulile de depunere și de gestionare. Cu alte cuvinte, ANAF spune explicit care este versiunea „corectă” a Declarației unice, cum se completează și pe unde se depune. De aici vin, de obicei, cele mai multe probleme pentru contribuabili: rubrici interpretate greșit, secțiuni bifate aiurea, confuzie între estimare și definitivare.

Un ordin de acest tip încearcă să reducă tocmai zona asta de ambiguitate, pentru că o eroare aparent mică poate produce, mai târziu, diferențe de plată, notificări, sau chiar amenzi.

Depunerea electronică devine regula, nu excepția

Un punct important este accentul tot mai apăsat pe depunerea online. În realitate, Declarația unică e gândită să circule în format electronic, prin Spațiul Privat Virtual, iar administrația fiscală își construiește fluxurile pe ideea că informația intră digital, se validează automat și se procesează mai repede.

Pentru contribuabil, asta poate fi o veste bună, dacă lucrurile sunt completate corect, fiindcă se evită drumurile și se reduce timpul de așteptare. Dar vine și cu un mic „cost” de disciplină: trebuie să fii atent la completare, la atașări, la termen, la confirmarea depunerii. Dacă ratezi ceva, nu mai poți invoca prea ușor că „ai dus hârtia” și s-a pierdut.

Impozitul și contribuțiile: unde se încurcă lumea cel mai des

Declarația unică nu înseamnă doar impozitul pe venit, ci și contribuțiile sociale, acolo unde sunt datorate. Aici apar cele mai frecvente confuzii, pentru că nu orice venit duce automat la CAS și CASS. Există praguri anuale raportate la salariul minim brut, iar obligația de plată depinde de nivelul total al veniturilor luate în calcul de lege.

Ordinul, prin instrucțiunile și structura formularului, are rolul să „așeze” aceste opțiuni și să facă mai clar ce bifezi și când bifezi. Pentru contribuabili, mesajul util este acesta: Declarația unică nu e doar o formalitate, ci un calcul care trebuie făcut cu atenție, altfel te poți trezi că ai declarat prea puțin, ai declarat greșit sau ai omis o secțiune relevantă.

În spatele formularelor stă o consecință foarte practică: dacă nu depui la termen sau dacă depui eronat, pot apărea amenzi, stabiliri din oficiu ale obligațiilor și, în timp, dobânzi și penalități. De aceea, ordinul care aprobă modelul și regulile de depunere nu e doar „birocrație”, ci o piesă din mecanismul prin care ANAF poate spune, foarte clar, că există o formă oficială și un traseu oficial. Iar când există formă și traseu, argumentul „nu am știut” devine mult mai greu de folosit.

De ce apare acum și ce înseamnă pentru anul fiscal următor

Un astfel de ordin apare tocmai pentru a pregăti terenul pentru depuneri, pentru clarificarea rubricilor și pentru alinierea cu sistemele digitale. În practică, pentru contribuabili, asta înseamnă că formularul 212 rămâne instrumentul principal prin care statul colectează obligațiile din zona veniturilor nesalariale și că responsabilitatea rămâne la persoana fizică: să știe ce venituri are, cum se încadrează, ce datorează și cum depune corect.

Ordinul nu schimbă filosofia Declarației unice, dar o consolidează: un formular, un cadru procedural, o responsabilitate clară și, implicit, un risc clar dacă lucrurile sunt lăsate pe ultima sută de metri.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.