DCBusiness Auto Veste bună pentru șoferii care au nevoie să obțină duplicatul permisului

Veste bună pentru șoferii care au nevoie să obțină duplicatul permisului

Permise auto
Procedura prin care se poate obține un duplicat al permisului de conducere este mult simplificată începând de luna aceasta. Cei interesați pot obține documentul online, fără a mai fi necesare deplasări și cozile la ghișee.

Începând cu luna iunie, cetățenii care și-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul resoectiv pot solicita un duplicat al acestuia direct prin intermediul serviciului online disponibil pe site-ul instituției.

Această schimbare, o noutate introdusă recent în legislație, elimină necesitatea prezenței fizice la ghișeu și a statului la cozi, după cum reiese dintr-un comunicat de presă al Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.

Conform documentului, ”digitalizarea serviciilor privind permisele de conducere implică utilizarea tehnologiei pentru a îmbunătăți eficiența, accesibilitatea și transparența proceselor legate de reînnoirea și gestionarea permiselor de conducere”.

Această inițiativă reduce timpul de așteptare necesar obținerii acestor documente și elimină necesitatea deplasărilor la ghișeu.

De asemenea, se arată în comunicat, digitalizarea acestor proceduri este de natură să reducă birocrația, procesul online simplificând documentația și formalitățile necesare, în beneficiul creșterii transparenței și accesibilității, orice cetățean cu acces la internet putând beneficia de acest serviciu.

Pentru a beneficia de acest serviciu online, cetățenii trebuie să urmeze câțiva pași simpli, a căror detaliere se regăsește în documentul citat. 

Începând cu luna iunie, cetățenii care și-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita un duplicat direct prin intermediul serviciului online disponibil pe site-ul https://dgpci.mai.gov.ro , eliminând necesitatea prezenței fizice la ghișeu.

Digitalizarea serviciilor privind permisele de conducere implică utilizarea tehnologiei în scopul de a îmbunătăți eficiența, accesibilitatea și transparența proceselor legate de reînnoirea și gestionarea acestora.

Beneficiile acestor măsuri includ reducerea timpului de așteptare, scăderea birocrației, creșterea transparenței și accesibilității serviciilor și asigurarea securității datelor.

Pentru emiterea online a duplicatului permisului de conducere, parte a eforturilor continue de digitalizare și modernizare a serviciilor publice, cetățenii vor trebui să urmeze următorii pași:

1. să dețină cont de utilizator pe site-ul https://dgpci.mai.gov.ro ;

2. să transmită prin intermediul aplicației informatice următoarele documente:

- cererea solicitantului completată și semnată, bifând rubrica aferentă emiterii duplicatului permisului de conducere și completând în mod corespunzător motivul solicitării;

- actul de identitate, în termenul de valablitate, în copie;

3. să achite contravaloarea permisului de conducere (89 lei) prin intermediul procesatorului de plăți disponibil pe site.

Singura modalitate de creare a conturilor de utilizator implică prezentarea solicitantului, o singură dată, pentru identificare la oricare ghișeu de permise sau înmatriculări.

Autoritățile mai menționează în comunicat că în perioada următoare se vor face demersuri și în ceea ce privește digitalizarea serviciilor privind înmatricularea vehiculelor.

Prin urmare, digitalizarea serviciilor publice reprezintă un pas important în modernizarea administrației și simplificarea interacțiunilor cetățenilor cu instituțiile publice, iar emiterea duplicatului permisului de conducere este unul dintre aceste servicii esențiale care va beneficia de pe urma tranziției către mediul online, în anul 2024.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.