Printre altele, autorii documentului precizează că, în cazul copiilor și al adolescenților, vaccinurile dezvoltate împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt mai bine tolerate, comparativ cu adulții.
„Prin urmare, dacă nu fac parte dintr-un grup cu un risc ridicat de COVID-19 sever, trebuie să fie vaccinați, dar nu atât de urgent ca în cazul persoanelor în vârstă, a celor cu boli cronice și a lucrătorilor din domeniul sănătății”, a spus OMS.
Anterior, organizația anunțase că nu există „suficiente date” despre utilizarea vaccinurilor pentru copii.
Citește și Anthony Fauci RECUNOAȘTE: Este cea mai mare AMENINȚARE
La începutul lunii mai, OMS a vorbit despre implicațiile pandemiei de coronavirus asupra sănătății copiilor. Restricțiile pe termen lung de carantină determină o creștere a obezității la copii, potrivit Biroului Regional European. Experții OMS au reușit să afle că aproape o treime din copiii cu vârsta cuprinsă între șase și nouă ani sunt supraponderali, fenomen care s-a accentuat după închiderii școlilor și a restricțiilor de activitate.