DCBusiness Articole recomandate Utilizarea apelor uzate. Tanczos Barna: "Putem finanța cu siguranță proiecte-pilot”

Utilizarea apelor uzate. Tanczos Barna: "Putem finanța cu siguranță proiecte-pilot”

Tanczos Barna
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a explicat în ce măsură s-ar putea implementa, la nivel național, programul pilot de la Buzău, de folosire a apelor uzate ale orașului pentru irigații.

"Am văzut anul acesta, la această seceta care a durat luni de zile, unde se poate ajunge. Cu siguranță este nevoie de o altă abordare în ceea ce privește folosirea apei.", a precizat Tanczos Barna la conferința România Inteligentă, organizată de Antena 3 CNN. 

"Această nouă abordare trebuie să se axeze în primul rând pe eliminarea risipei, în orice domeniu, și al apei potabile și al apei folosite pentru agricultură. Avem nevoie de sisteme inteligente, moderne, de secolul XXI, care în alte țări sunt deja în funcțiune și de unde se pot inspira atât agenții economici cât și autoritățile publice, și mai ales ministerul care, prin instituțiile subordonate, trebuie să vină cu reglementări pentru a încuraja și sprijini această folosire eficientă și inteligentă a apei.

Putem finanța cu siguranță proiecte-pilot. Ceea ce am discutat cu domnul primar (n.r. din Buzău) a fost o idee de abordare diferită, față de abordările de până acum, unde apa uzată trebuia să ajungă înapoi în râu, cu anumiți parametrii.

Cu siguranță în alte state membre sunt și alte soluții deja implementate. Eu nu sunt împotriva acestora. În cazul acestui proiect, poate să însemne un prim pas, un deschizător de drum, pentru proiecte ulterioare și în alte zone.", a mai menționat ministrul Mediului.

Citește și Veşti proaste pentru cei care se încălzesc cu lemne. Barna: Piaţa liberă poate să ducă preţul la 800 de lei/mc

Piaţa liberă poate să ducă preţul lemnului inclusiv la 800 de lei pe metru cub şi tocmai de aceea este nevoie de intervenţie din partea Guvernului, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

Acesta a făcut referire la proiectul de act normativ ce are ca scop plafonarea preţului la lemn.

"Orice intervenţie în piaţă este una artificială, pentru că piaţa liberă creează preţul. Piaţa liberă poate să ducă preţul inclusiv la 800 de lei pe metru cub. Tocmai de aceea este nevoie de intervenţie din partea Guvernului. Încă o dată, orice intervenţie în piaţa liberă este una artificială. Este adevărat faptul că preţurile sunt diferite în funcţie de zonă sau regiune. Se va alege un preţ care este suficient de mare sau de mic şi se stabileşte un preţ echilibrat pentru instituţii publice, pentru creşe, şcoli şi pentru cetăţeni. Pentru un sprijin trebuie să se adreseze Ministerului Dezvoltării şi Guvernului. Ministerul Mediului nu are buget pentru a susţine autorităţile locale care susţin şcolile şi creşele", a susţinut Tanczos.

Întrebat cum va fi ajutată industria mobilei din România să beneficieze de un preţ mai bun al lemnului, ministrul de resort a subliniat că, la momentul actual, companiile din sector au un preţ de preempţiune.

Articole recomandate Vezi toate articolele