DCBusiness Articole recomandate Ungaria are anturaj periculos. China, noul prieten al lui Orban

Ungaria are anturaj periculos. China, noul prieten al lui Orban

Ungaria nu vede Rusia ca o ameninţare directă la adresa securităţii teritoriului său
Ungaria l-a primit într-o vizită oficială pe ministrul chinez al Apărării, Wei Fenghe, în timp ce Budapesta ia apărarea regimului Putin declarând că nu vede Rusia ca o ameninţare directă la adresa securităţii Ungariei.

Ungaria nu vede Rusia ca o ameninţare directă la adresa securităţii teritoriului său, dar în acelaşi timp înţelege şi respectă faptul că alte ţări membre ale NATO gândesc diferit în acest sens - a declarat, la Bruxelles, ministrul ungar al afacerilor externe, în urma reuniunii de două zile a miniştrilor de externe ai ţărilor membre NATO.

Péter Szijjártó a subliniat că Ungaria, ca membru angajat al NATO, a fost întotdeauna solidară cu aliaţii săi. Ea a contribuit la măsurile de consolidare efectuate de NATO în flancul său estic şi a contribuit la securitatea statelor baltice, relatează agenția de știri MTI.

Guvernul ungar nu a anunţat nimic public despre vizita oficialului chinez, care vine de asemenea la câteva zile după ce Budapesta a aprobat un al doilea vaccin împotriva COVID-19 produs în China, fără a mai aştepta o omologare şi din partea Agenţiei Europene a Medicamentului.

Citește și: Lovitură pentru Service-urile AUTO

Toate cele 27 de state din UE, inclusiv Ungaria, au convenit asupra unor sancţiuni împotriva a patru oficiali chinezi pentru abuzuri asupra drepturilor omului în legătură cu minoritatea uigurilor. Însă ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, le-a numit "dăunătoare" şi "inutile".

Ungaria a fost prima ţară din UE care a aprobat vaccinuri produse în China şi Rusia, iar luni şi-a dat acordul pentru utilizarea unui al doilea vaccin chinez, produs de CanSino Biologics.

Un expert ungar în relaţiile cu China, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a spus pentru Reuters că scopul vizitei lui Wei Fenghe a fost de reciprocitate pentru o vizită anterioară a omologului său ungar, scrie Agerpres.

"Noul vaccin chinez este legat de asemenea de armată. Momentul vizitei este mai degrabă neinspirat, însă aceste deplasări sunt pregătite timp de mai multe luni, aşa că probabil nu este o demonstraţie împotriva sancţiunilor UE", a afirmat expertul.


Articole recomandate Vezi toate articolele