Această soluţie, anunţată marţi de Comisia Europeană, trebuie să garanteze că o aplicaţie dezvoltată într-o ţară poate să funcţioneze în alta, în momentul în care statele membre ridică restricţiile de circulaţie între ele, odată cu apropierea sezonului turistic.
Această interoperabilitate se referă la aplicaţiile dezvoltate în conformitate cu o aşa-numită arhitectură descentralizată, aleasă şi de Google şi Apple. Este cazul în cel puţin 17 state membre, dintre care şase au o aplicaţie care funcţionează deja.
Franţa a optat cu StopCovid pentru o abordare centralizată, implicând mai multe stocări de date pe un server central,fiind o abordare de asemenea preferată de Ungaria, precum şi de Regatul Unit.
Un banal analgezic, posibilă soluție împotriva Covid-19
Comisia precizează că continuă să sprijine activitatea desfăşurată de statele membre privind extinderea interoperabilităţii la aplicaţiile de urmărire ale căror arhitecturi sunt diferite, fără a putea totuşi să se pronunţe asupra unei posibile date.
Ţările care au dezvoltat deja o aplicaţie descentralizată le pot actualiza acum pentru a permite schimbul de informaţii bilateral.
Şi pentru a eficientiza sistemul, executivul UE va crea o interfaţă pentru a primi şi transmite informaţiile relevante din aplicaţii naţionale, astfel încât o persoană să fie alertată dacă a fost expusă unui utilizator contaminat.
După un test efectuat pe mai multe state membre (Germania, Irlanda, Olanda, Polonia), acest serviciu ar urma să înceapă să funcţioneze în cursul verii.