DCBusiness Articole recomandate Trump amenință Europa după ce au fost vândute acțiuni americane

Trump amenință Europa după ce au fost vândute acțiuni americane

Donald Trump, Davos
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi, într-un interviu acordat de la Davos unui post american, că va declanşa 'mari represalii' dacă europenii vor începe să vândă acţiuni sau obligaţiuni americane în scopul de a face presiuni asupra Statelor Unite, informează AFP şi Reuters.

Întrebat în interviul pentru Fox Business Network despre posibilitatea ca europenii să vândă acţiuni şi obligaţiuni americane, Trump a răspuns: 'Dacă o fac, o fac. Însă, dacă aceasta s-ar întâmpla, ar urma mari represalii din partea noastră, iar noi avem toate cărţile în mână'.

Reacţia sa a venit după ce tensiunile din jurul Groenlandei, însoţite de ameninţări din partea lui Trump la adresa aliaţilor Statelor Unite, au bulversat pieţele americane, inclusiv piaţa obligaţiunilor, urmărită îndeaproape de Casa Albă.

Citește și: Fondurile de pensii din Danemarca încep să se retragă din activele americane. De ce este important

Un mare fond de pensii suedez, Alecta, a indicat miercuri pentru AFP că a vândut cea mai mare parte a bondurilor de Trezorerie americane pe care le deţinea, din cauza fragilităţii finanţelor publice americane.

Alecta este cel de-al doilea fond nord-european care face publică o asemenea decizie, după ce fondul danez AkademikerPension a anunţat marţi că a vândut toate bondurile de Trezorerie din cauza 'proastei sănătăţi a finanţelor publice americane'.

Un alt fond danez, Pedagogernes Pensionskasse (PBU), a anunţat la rândul său, la televiziunea daneză TV2, vânzarea de obligaţiuni de stat americane.

Statele europene membre NATO deţin împreună peste 2.000 miliarde de dolari în obligaţiuni americane. Suma creşte la 3.000 de miliarde dacă este în calcul şi Canada, o altă ţintă a preşedintelui american.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele