PREȚUL locuințelor. TVA de 5%. Urmează votul DECISIV
Potrivit propunerii legislative, plafonul până la care se aplică TVA de 5% ar urma să crească de la 450.000 de lei, cât este în prezent, la echivalentul în lei a sumei de 140.000 de euro.
Ridicarea mașinilor lăsate AIUREA. Se pregătește MAREA SCHIMBARE
Prin urmare, propunerea în cauză prevede obligația administrațiilor publice locale, a administratorului drumului public de a stabili tarife pentru astfel de operațiuni, dar și de a comunica proprietarului mașinii, la data ridicării, care sunt prețurile.
COVID-19. Noi restricții în România? Ce crede premierul Orban
Cred că omul nu s-a născut cu cravata la gât, de exemplu. Cu toate astea, ne-am obişnuit cu cravata la gât. Omul nu s-a născut încălţat. Mă uit uneori şi acum, pe gazon, la pantofi cu cui.
Berlin vrea să salveze conducta rușilor! SUA au primit o ofertă costisitoare
Concret, Guvernul german a propus Washingtonului o tranzacție de 1 miliard de euro în schimbul renunțării la sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream-2. În orice caz, așa susține publicația Die Zeit, care citează surse.
Adrian Câciu: Este ȘOCANT! Criză la criză
Să va prezint un calcul simplu de reducere numai a datoriei noi din 2020 cu 10% pe an, înseamna că economia să dea 11 miliarde pe an în plus la buget şi cheltuielile să rămână constante.