DCBusiness Articole recomandate Sursa mutaţiilor coronavirusului. Aici este cheia

Sursa mutaţiilor coronavirusului. Aici este cheia

'Virusul se răspândeşte atunci când călătorim' şi 'am spus mereu foarte clar că plecările în străinătate în scop turistic sunt în aceste momente cu adevărat o problemă', a subliniat oficialul german.
Ministrul german de stat Helge Braun a avertizat marţi din nou asupra pericolului călătoriilor în străinătate, întrucât cei care revin în ţară pot aduce mutaţii ale coronavirusului, atât variante cunoscute cât şi necunoscute.

Virusul se răspândeşte atunci când călătorim şi am spus mereu foarte clar că plecările în străinătate în scop turistic sunt în aceste momente cu adevărat o problemă, a subliniat oficialul german în declaraţii acordate programului matinal al postului de ştiri NTV.

Problema nu este dacă incidenţa cumulată este mai mare sau mai mică într-o ţară sau în alta, ci faptul că este posibil ca în destinaţiile turistice să se adune persoane cu cele mai diverse mutaţii ale virusului, a explicat el, atrăgând atenţia că poate fi vorba despre mutaţii ale coronavirusului SARS-CoV-2 deja cunoscute sau care încă nu au fost detectate.

Vacanţele din perioada Paştelui catolic (4 aprilie) şi sectorul turistic au fost printre temele reuniunii pe care cancelarul Angela Merkel a avut-o luni cu premierii landurilor germane, la finalul căreia a fost decis un lockdown parţial pentru săptămâna Paştelui, când vor fi închise toate magazinele, cu excepţia celor alimentare, şi vor fi limitate reuniunile private. Merkel a avertizat că din cauza mutaţiei britanice a coronavirusului pandemia este într-o "creştere exponenţială".

Citește și: Vladimir Putin se vaccinează. Decizie privind numele serului

În acest timp, Ministerul german al Transporturilor poartă discuţii cu companiile aeriene pentru a le convinge să nu suplimenteze zborurile în această perioadă, după ce aceste companii au introdus noi curse, în special către Spania, o destinaţie preferată de turiştii germani.

Dacă la vară vom avea cifre reduse de infectări şi până atunci vom fi oferit tuturor posibilitatea să se vaccineze, am putea reveni la normalitate, a estimat oficialul german.

Însă deocamdată campania de vaccinare avansează în Germania mai lent decât s-ar fi dorit, până marţi fiind vaccinate cu ambele doze 3.345.235 de persoane, numai aproximativ 4% din populaţie, şi cu prima doză 7.523.137 de persoane, circa 9% din populaţia ţării.

Articole recomandate Vezi toate articolele