DCBusiness Articole recomandate Submarinul secret al Rusiei, dezvăluit de americani. Ce spun

Submarinul secret al Rusiei, dezvăluit de americani. Ce spun

O flotă care înspăimântă
Actualul efort de modernizare a flotei de submarine reprezintă cea mai amplă operațiune de acest gen angajată de Rusia de la sfârșitul războiului rece. Rușii construiesc, concomitent șase tipuri diferite de submarine, ceea ce diferă radical de abordarea americană a acestei chestiuni. Șantierele navale din SUA realizează submarine din clasa Virginia, iar în octombrie vor începe lucrările la submarinul strategic Columbia.

Strategia rusă, moștenire de la sovietici, are plusuri și minusuri, dar crearea unor submarine specializate permite marinei militare a țării să îndeplinească mai bine misiunile stabilite. În plus, flota armatei ruse va primi curând cel puțin două submarine, ale căror caracteristici sunt secretizate. Totuși, jurnaliștii publicației americane Forbes au aflat că prin posibilitățile lor, cele două aparate impresionează. 

Stabilind un clasament al celor mai puternice submarine rusești, Forbes a plasat pe prima poziție submarinul nuclear strategic Borei-II, echipat cu 16 rachete balistice Bulava. Nava amiral a acestui proiect, Kniaz Vladimir, a fost predat marinei pe 1 iunie. Se intenționează să fie construite încă șase asemenea monștri și care vor forma baza maritimă a triadei nucleare. 

Submarinul atomic Belgorod nu se înscrie în clasificările general valabile. După faimosul Akula, Belgorod este cel mai mare submarin din lume, capabil să îndeplinească misiuni de diversiune și de strângere de informații, dar să fie folosit și ca o nava de atac, folosind arma strategică Poseidon. 

Citește și Submarinele care fac praf tot ce le iese în cale. Clasament

Dintre cele două proiecte secrete de submarine, primul, Habarosk, ar urma să fie lansat la apă în luna iulie, dacă nu intervine nimic până atunci, eveniment care ar putea deveni cel mai important din lume, apreciază autorul articolului din Forbes, H I Sutton. Despre ceea ce reprezintă acest submarin nu se știe aproape nimic, cu excepția faptului că va deveni purtătorul dronei Poseidon, despre care se spune că ar fi arma Apocalipsei. 

Articole recomandate Vezi toate articolele