Exporturile germane de echipamente militare către Ucraina au crescut de peste patru ori până acum în acest an, făcând din Kiev principalul beneficiar al armelor germane, a declarat luni...
De la începutul invaziei din Ucraina, 78% din comenzile de armament ale UE au fost plasate unor actori non-europeni, dintre care 63% din Statele Unite, care dețin, în acest sens, o armă teribilă,...
O lungă perioadă de timp, armata japoneză a fost pacifistă. Și, după cum susțin oficialii niponi, acum ea se află pe drumul normalizării, nu pe cel al războiului.
Rusia nu spune nici câte rachete a folosit până acum împotriva Ucrainei, nici câte avioane a pierdut, nici câți dintre soldații ei au murit pe frontul din țara vecină. Ultimele informații...
Armata rusă a pierdut jumătate din eficiența sa de luptă în Ucraina, inclusiv 2.500 de tancuri, iar principalul impuls al contraofensivei Kievului încă nu a venit, a declarat șeful forțelor...
Livrările rusești de materiale militare către India au fost oprite, deoarece țările se străduiesc să găsească un mecanism de plată care să nu încalce sancțiunile americane, potrivit unor...
În Ucraina, cele două părți beligerante consumă până la 30.000 de obuze. Asta înseamnă mai mult de 200.000 pe săptămână, aproape 1 milion pe lună - fără a include gloanțele, minele...
NATO trebuie să crească producţia de arme în contextul în care războiul din Ucraina se prelungeşte, iar nevoia Kievului de materiale militare sporeşte, a declarat secretarul general al NATO,...
Vânzările în industria de apărare au crescut de 6 ori la nivelul Romarm, iar anul acesta sunt prevăzute investiţii în acest sector în valoare de 200 de milioane de lei, a declarat marţi...
Vânzările de arme şi servicii în sectorul militar la nivel global au crescut în 2021, dar au fost afectate de problemele de aprovizionare generate de pandemie şi de războiul din Ucraina,...
Firma britanică de apărare QinetiQ Group Plc spune că războiul din Ucraina stimulează vânzările de produse de aplărare, inclusiv de roboți pentru câmpul de luptă, în timp ce cererea pentru...
Ca orice război modern, nici conflictul din Ucraina nu face excepție de la această regulă, el devenind poligon de testare ”în condiții reale” a unor arme noi. Ce a mai aruncat, de acestă...
În cazul în care China, țară care controlează aproape 90% din oferta mondială de pământuri rare, decide să spună NU, nu mai vânde Statelor Unite această materie primă, armata americană...
După eșecurile majore înregistrate de armata lui Putin în Ucraina, unde militarii ruși au dat dovadă că sunt total nepregăți pentru un război adevărat, neștiind decât să ucidă cu sânge...
Consilierul prezidențial Oleksii Arestovici a avertizat că războiul declanșat de Rusia nu se va sfârși prea curând și să ”trebuie să fim pregătiți pentru o lungă poveste”.
Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a discutat cu oficialii români, inclusiv cu premierul Nicolae Ciucă, despre necesitările Ucrainei în ceea ce privește tehnica militară: „Apreciez...
Cancelarul german Olaf Scholz se confruntă cu un val de critici atât din interiorul țării cât și din afară din cauza deciziei de a nu trimite arme grele Ucrinei pentru a o sprijini în...
Au apărut informații potrivit cărora China ia în considerare un transport de arme către Rusia. Puternicul arsenal al Beijingului include o serie de arme formidabile care ar putea fi folosite...
Guvernul german a anunţat vineri că doreşte să deblocheze peste un miliard de euro ca ajutor militar pentru Ucraina, dar fără a preciza la ce vor fi folosiţi banii, în timp ce Kievul se...
Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, le-a cerut sâmbătă aliaţilor occidentali să continue livrările de arme pentru Ucraina, ţară invadată de forţele militare ruse, transmite DPA.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a profitat de prezența, la Moscova, a premierului Ungariei, Viktor Orban, pentru a vorbi despre ce ar însemna pentru țara lui aderarea Ucrainei la NATO.
Începând din 2014, numai Statele Unite au oferit armatei Ucrainei peste 2,7 miliarde de dolari sub formă de ajutor parțial nerambursabil, din care peste 650 milioane de dolari în 2021. Ce tipuri...
În 2022, Armata, Forțele Aeropurtate și Forțele de Coastă ale Rusiei vor primi peste 1.000 de echipamente noi. Este vorba, printre altele, despre lansatoare de rachete balistice intercontinentale...
Se vorbește cu atâta ușurință despre un iminent război cu Rusia, la doi pași de România, de parcă s-ar vorbi depre o ieșire pașnică la iarbă verde. Totuși, chiar este posibil ca un...
Președintele Serbiei a lăudat luni un alt transport de arme din Rusia, în ciuda temerilor din Balcanii de Vest că recenta achiziție de echipamente militare de către această țară ar putea duce...
China a denunţat joi o "manipulare" a SUA după publicarea unui raport al Pentagonului despre o accelerare mai mare decât se anticipa a programului nuclear al Beijingului, relatează AFP.
După ce a participat, online, la summitul G20, unde a vorbit, printre altele, despre nevoia unei recunoașteri reciproce, la nivel mondial, a certificatelor de vaccinare, dar și la reuniunea la...
China şi-a prezentat marţi noile echipamente din dotarea forţelor aeriene, de la drone de supraveghere sau de atac până la aeronave pentru război electronic, relatează AFP.
Războiul rece a fost perioada celor mai mari încercări atât pentru americani, cât și pentru sovietici, nevoiți să trăiască sub spectrul unui atac nuclear. Dacă ar fi știut la ce proiecte...
După aproape 20 de ani de operații în Afganistan, armata SUA și-a retras și ultimii soldați, pe 30 august. mai multe avioanele, vehiculele și cel puțin două sisteme de apărare capabile să...
Cum va arăta câmpul de luptă? Cele mai dezvoltate armate se întrec în imaginație pentru a dezvolta tehnologii capabile să le ofere un avantaj strategic pe teren, dar și să protejeze viața...