Cheltuielile mondiale cu armele nucleare au atins 82,4 miliarde de dolari. Creştere cu 9% în 2021

DCBusiness Team |
Data publicării:
Lansare racheta. Foto: Pexels.com
Lansare racheta. Foto: Pexels.com

Statele cheltuiesc tot mai mult pentru armele nucleare.

Cheltuielile puterilor nucleare pentru a-şi moderniza arsenalele atomice au crescut cu aproape 9% în 2021, pentru a atinge 82,4 miliarde de dolari, potrivit unui raport al Campaniei Internaţionale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), citat marţi de France Presse.

Numai Statele Unite au cheltuit 44,2 miliarde de dolari pentru programul lor nuclear anul trecut, cu 12,7% mai mult faţă de anul precedent, iar China a cheltuit 11,7 miliarde de dolari (+10,4%), potrivit acestui raport publicat marţi.

Bugetele alocate armelor nucleare de Rusia (8,6 miliarde), Franţa (5,9 miliarde) şi Marea Britanie (6,8 miliarde) au crescut uşor, adaugă ICAN, care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 2017 după ce a lucrat neobosit la tratatul pentru interdicţia armelor nucleare, ratificat de 59 de ţări, dar de niciuna dintre puterile nucleare.

Pakistanul a cheltuit 1,1 miliarde de dolari pe arme nucleare, faţă de 1 miliard de dolari cu un an mai înainte, în timp ce India şi-a redus cheltuielile în acest sector la 2,3 miliarde (de la 2,5 miliarde în 2020), potrivit raportului.

Israelul, care nu a recunoscut oficial niciodată că deţine bomba nucleară, i-a alocat 1,2 miliarde, ca şi anul precedent, potrivit ICAN, care evaluează la 642 milioane de dolari bugetul pe care Coreea de Nord l-a consacrat în 2021 programului său nuclear, faţă de 700 de milioane în 2020.

Banii contribuabililor au fost folosiţi pentru a atribui noi contracte companiilor private (30,2 miliarde de dolari în total), pentru ca ele să modernizeze arsenalele nucleare ale marilor puteri, iar aceste companii private au achiziţionat la rândul lor serviciile centrelor de reflecţie şi ale grupurilor de presiune pentru a apăra utilitatea armelor nucleare, adaugă ONG-ul, care denunţă un cerc vicios pro-nuclear.

"Acest raport arată că armele nucleare nu servesc la nimic", a comentat Alicia Sanders-Zakre, coordonator de cercetare la ICAN. "Ţările cu arme nucleare au cheltuit cu 6,5 miliarde de dolari mai mult în 2021 şi nu au fost capabile să oprească o putere nucleară să declanşeze un război în Europa", a estimat ea, referindu-se la invazia Ucrainei de către Rusia.

"De aceea avem nevoie de dezarmare nucleară multilaterală mai mult ca niciodată", a adăugat ea.

 

Citeşte şi: Submarine. Australia a rupt un contract de 56 miliarde euro, dar a plătit despăgubiri

 

Australia a prezentat sâmbătă un acord de compensaţii masive cu producătorul francez de submarine Naval Group, încheind financiar un conflict care a tensionat relaţiile dintre Canberra şi Paris timp de aproape un an, transmite AFP.

Noul premier australian Anthony Albanese a declarat că grupul francez a acceptat o "reglementare justă şi echitabilă" de 555 de milioane de euro, pentru ruperea uriaşului contract de 56 de miliarde de euro, care a declanşat toamna trecută o criză diplomatică între Paris şi Canberra.

Franţa a anunţat, prin vocea ministrului Apărării, Sébastien Lecornu, că "ia act" de acest acord. "Acordul este important pentru că ne va permite să deschidem o nouă pagină în relaţia noastră bilaterală cu Australia şi să privim înainte", le-a spus el jurnaliştilor în Singapore.

Anterior, Naval Group a salutat într-un scurt comunicat acordul, spunând că este "echitabil", reluând astfel termenul folosit de guvernul australian. Compania franceză nu a oferit în schimb informaţii despre valoarea compensaţiei.

Grupul a precizat că şi-a "însoţit" partenerii şi subcontractanţii francezi şi australieni în demersurile lor. Compania le-a mulţumit de asemenea celor care au permis "timpul de peste cinci ani" avansul acestui program abandonat în cele din urmă.

În septembrie 2021, premierul australian de atunci, Scott Morrison, a anulat brusc contractul francez, aflat în pregătire de zece ani.

Şeful guvernului a anunţat că ţara sa va achiziţiona submarine cu propulsie nucleară americane sau britanice, o schimbare majoră pentru o ţară cu capacităţi nucleare slabe.

Morrison şi-a atras atunci furia preşedintelui francez Emmanuel Macron, care l-a acuzat de înşelăciune şi care l-a chemat în ţară pe ambasadorul său din Australia în semn de protest. Relaţiile dintre cele două ţări au rămas glaciale până la alegerea în mai a lui Albanese, de centru-stânga.

De la venirea sa la putere, acesta a încercat să detensioneze relaţiile cu Franţa, Noua Zeelandă şi naţiunile insulare din Pacific care reproşau guvernului conservator precedent lentoarea în lupta împotriva schimbărilor climatice.

"Suntem pe punctul restabilim o relaţie mai bună între Australia şi Franţa", a declarat Albanese, spunând că este "nerăbdător să răspundă invitaţiei pe care mi-a făcut-o preşedintele Macron de a mă deplasa la Paris cu prima ocazie".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300786.58RON
1 ETH = 14753.62RON
1 LTC = 392.43RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel